Ziua Nasterii Maicii Domnului sau Ziua Harului
Din Sfanta Evanghelie nu avem nici o informaţie despre naşterea Sfintei Fecioare Maria. Cele câteva date despre vieţuirea şi naşterea ei au fost preluate de Biserică dintr-un fragment din secolul al II-lea al Protoevangheliei lui Iacov şi cea a lui Pseudo-Matei, două apocrife, care cuprind lămurit informaţii de la contemporani, în legătură cu părinţii şi viaţa lui Mariam (Monah Teoclit Dionisiatul, „Maica Domnului în teologia şi imnografia Sfinţilor Părinţi”, Edit. Bizantină, Bucureşti, 2002, p. 70).
Naşterea
Maicii Domnului a însemnat începutul operei de mântuire care, în raport cu
întunericul dinaintea venirii Mântuitorului, este numită şi „ziua harului”. Ea
semnifică totodată actul recreerii sau al răscumpărării omului, care marchează
începutul bucuriei în lume şi înseamnă naşterea nădejdii noastre.
Sfinţii
Părinţi, vorbind despre legătura intimă dintre Maica Preacurată şi
dumnezeiescul ei Fiu, adeseori o aseamănă cu legătura dintre aurora dimineţii
şi soare. Deși aurora e produsă de soare, totuşi soarele răsare din coapsele
ei.
Tot
aşa, din „coapsele” Sfintei Fecioare se naşte Însuşi Creatorul ei. Și precum
aurora, încă înainte de răsăritul soarelui, oglindeşte şi revarsă în lume o
parte din frumuseţea şi strălucirea soarelui, tot aşa şi Fiul lui Dumnezeu a
purtat grijă ca, încă înainte de naşterea Sa în lume, râuri de har şi de
sfinţenie să se reverse în sufletul aceleia ce avea să-I fie Maică. Pentru
aceasta a curăţit-o şi a sfinţit-o, învrednicind-o astfel să primească spre
întrupare Cuvântul lui Dumnezeu.
De
aceea, Pururea Fecioara Maria este „centrul” întregului sistem planetar, fiindcă
ea n-a născut un soare, ci a născut „Soarele tuturor sorilor”, pe Iisus
Hristos, Dumnezeul nostru (Pr. Matei Popovici, „Sărbătorile eterne. Cuvinte de
zidire sufletească”, Edit. Renaşterea, Cluj-Napoca, 2001, p. 243).
Comentarii
Trimiteți un comentariu