Nașterea Maicii Domnului
Nașterea
Maicii Domnului este unul din Praznicele Împărătești ale Bisericii Ortodoxe,
care este sărbătorit în 8 septembrie.
Preasfânta
Fecioară, Născătoarea de Dumnezeu Maria s-a născut din părinți în vârstă, care
mai înainte fuseseră fără copii, pe nume Ioachim și Ana, ca răspuns la
rugăciunile lor. Creștinii ortodocși nu mărturisesc doctrina romano-catolică a
Imaculatei Concepții a Mariei, prin care se presupune că Maria a fost ferită de
păcatul strămoșesc pe care noi toți îl purtăm ca urmare a descendenței din Adam
și Eva, anticipând astfel nașterea lui Hristos cel fără de păcat. Biserica
Ortodoxă mărturisește, bineînțeles, că Maica Domnului a primit păcatul
strămoșesc, fiind concepută la fel ca întreaga omenire și astfel a avut nevoie
de mântuire ca și noi. Credința ortodoxă nu tratează subiectul foarte clar,
reținând doar mărturisirea că Maica Domnului ar fi primit păcatul originar și
că Maria a devenit Preacurată în momentul Bunei Vestiri.
În
seara praznicului, se ține Vecernia care conține trei citiri din Vechiul
Testament care au trimiteri la Noul Testament. Prima este din Cartea Facerii
28,10-17, despre scara lui Iacov care unește cerul cu pământul și care duce cu
gândul la unirea omului cu Dumnezeu care se realizează cel mai deplin și mai
perfect în Maria, Maica lui Dumnezeu: "Cât de înfricoșător este locul
acesta! Aceasta nu e alta fără numai casa lui Dumnezeu, aceasta e poarta
cerului!" (Facere 28, 17). A doua este din Cartea lui Iezechiel
43,27-44,4: viziunea templului cu ușa spre răsărit închisă întotdeauna și plină
de slava lui Dumnezeu și care o simbolizează pe Maica Domnului. Iar a treia
este din Cartea Pildelor lui Solomon 9,1-11: și aici Maria este considerată
"casa" pe care Înțelepciunea Divină și-a construit-o sieși.
Uneori
se ține Utrenia în dimineața praznicului. Evanghelia Utreniei este din Luca
1;39-49, 56. Această citire este valabilă la toate praznicele Maicii Domnului
și include și Cântarea Maicii Domnului: "Mărește suflete al meu pe Domnul.
Şi s-a bucurat duhul meu de Dumnezeu, Mântuitorul meu, că a căutat spre
smerenia roabei Sale. Că, iată, de acum mă vor ferici toate neamurile..."
Citirea
Apostolului de la Sfânta Liturghie din ziua praznicului este din Filipeni 2,5-11
și vorbește despre "Hristos Iisus Care, Dumnezeu fiind în chip, n-a
socotit o știrbire a fi El întocmai cu Dumnezeu, ci S-a deșertat pe Sine, chip
de rob luând, făcându-Se asemenea oamenilor, și la înfățișare aflându-Se ca un
om, S-a smerit pe Sine, ascultător făcându-Se până la moarte, și încă moarte pe
cruce." Citirea din Evanghelie este din Luca 10,38-42 și 11,27-28 citite
împreună; de asemenea, această citire este prezentă la toate praznicele Maicii
Domnului. În ea, Domnul spune: "binecuvântați sunt aceia care aud Cuvântul
Domnului și îl păstrează în inima lor!"
Sursa
OrthodoxWiki
Comentarii
Trimiteți un comentariu