Duminica dupa Inaltarea Sfintei Cruci
Evanghelia rânduită a se citi în Duminica după Înălţarea Sfintei Cruci are ca temă urmarea lui Hristos. Prima lucrare în urmarea lui Hristos sau în cultivarea comuniunii de viaţă cu El este lepădarea de sine. A doua este asumarea sau luarea crucii, iar a treia este împlinirea voii lui Hristos în viaţa omului. Cunoastem din Sfanta Scriptura ca prin neascultarea poruncii de a nu gusta din pomul cunostintei binelui si raului s-a produs despartirea omului de Dumnezeu si primirea mortii. Nu fructele pomului au avut proprietatea de a pricinui moartea, ci nesocotirea poruncii dumnezeiesti de a nu manca din ele. Pomul nu putea fi rau si daunator omului, prin natura sa, dimpotriva, era bun ca si restul creatiei lui Dumnezeu, deci neascultarea avea moartea in ea, nu pomul. Sfantul Ioan Damaschin spune ca: "Pomul nu a nascut moartea, fiindca Dumnezeu nu a creat moartea; dar moartea a fost urmarea neascultarii". Pomul a fost ales doar ca mijloc de incercare, acesta fiind singurul motiv al opririi omului de a-l intrebuinta.
In
Sedealna Duminicii Sfintei Cruci se spune: "Cu lemnul a golit intai
vrajmașul raiul, prin mancare aducand moarte; iar lemnul Crucii, infingandu-se
in pamant, a adus oamenilor imbracaminte de viata si toata lumea s-a umplut de
toata bucuria. Pe care vazand-o pusa spre inchinare, impreuna sa strigam lui
Dumnezeu, popoare, cu credinta: Plina este de slava casa Ta!" Aceeasi
abordare se resimte și in troparul al patrulea al cantarii a noua din slujba
Duminicii Sfintei Cruci, astfel: "Eu, cel ce am murit prin pom, te-am
aflat pe tine pom de viata, purtatoare de Hristos, Crucea mea, pazitoarea mea
cea nebiruita, puterea cea tare asupra demonilor; tie ma inchin astazi
strigand: Sfinteste-ma cu marirea ta".
Daca
in trecut, Adam si Eva au intins mana si au gust din pomul din care Dumnezeu le
poruncise sa nu manance, acum suntem chemati sa intindem mana spre a ne insemna
cu semnul sfintei cruci.
Sursa:
CrestinOrtodox.ro
Comentarii
Trimiteți un comentariu