Duminica a VI-a dupa Rusalii - Vindecarea slabanogului din Capernaum

(sursa CrestinOrtodox. Ro)

Atat sunt de slabanogit, incat nu imi mai port purta sufletul! Atat sunt de beteag, incat sufletul nu mai poate respira aerul Duhului. Prietenii mei nu ma parasesc. Ma duc pe o targa in fata Invatatorului. Ii stiti pe amicii mei? Sa-i prezint: Ipatie, Ioan Rusul, Pantelimon si Nectarie. Acesti sfinti sunt aliatii care ma vor elibera din lagar. Invatatorul imi iarta pacatele? De ce? Pentru ca ma iubeste! Ma cunoaste inca din pantecele mamei mele! Si nu numai ca sunt gratiat de pedeapsa cu inchisoarea pe eternitate, dar si ghimpele din trup este scos, ingerul satanei este alungat! Un slabanog nerecunoscator, asta sunt! Iarta-ma, Invatatorule! Multumesc, prietenilor apropiati de sufletul meu! Voi totdeauna m-ati sprijinit in ispitele cele mai grele. Cand eram aproape de moarte, voi m-ati salvat. Targa voastra este Taina Bisericii (sf. Maslu). Iar cand targa nu mai tine, m-ati luat in brate si m-ati apropiat de potir. Capernaum este resedinta Invatatorului. Aici este capitala galileenilor. Aici este centrul invataturii despre vindecare si iertare. Vindecat, nu voi fugi din Capernaumul lui Iisus! Nu voi ancora in Cezareea placerilor! Chiar daca inca ma lupt cu patimile, sunt increzator foarte, pentru ca am patru prieteni de nadejde, casnici ai Mirelui. De as fi fost in toate mintile, m-as fi bucurat de toate vorbele Blandului Iisus! Invatatorul imi arata doar stralucirea binelui; nu voi mai intuneca pe altii. Sunt in ceata celor ce se bucura de El si ma rog pentru anxiosi. Planurile impatimirii nu sunt deloc realiste. Voi iesi din rutina rautatii. Nu voi mai fi cu capul in nori. Acum nu mai sunt slabanog, sunt puternic! Azi am citit cu mare bucurie duhovniceasca cuvintele IPS Calinic: De cate ori stateam la masa si intarziam in glume si zbenguieli, mama mi-o reteza scurt: Mancati mai repede, ca Maica Domnului sta in genunchi! (...) Femeia este viata si cu ea tine Dumnezeu! Ramona Pop ne aminteste: Gastele zboara in stoluri in forma de V. Fiecare gasca, dand din aripi, creeaza un curent ascendent ce sustine gasca din spatele ei. Astfel stolul inainteaza cu 71% mai repede decat daca fiecare gasca ar zbura singura. Cand o gasca iese accidental din formatie, ea simte imediat rezistenta curentului de aer si de aceea revine imediat in stol. Cand gasca din fruntea stolului oboseste, ea nebeneficiind deloc de curentul ascendent, se retrage in mijlocul formatiei pentru a se odihni si o alta gasca ii ia locul din fata. Gastele din stol gagaie pentru a o incuraja pe cea din fata sa mentina viteza. Cand o gasca se imbolnaveste sau este ranita, doua gaste din stol ies din formatie si zboara in jos dupa ea pentru a o ajuta si proteja. Ele raman cu gasca bolnava pana cand aceasta isi revine sau moare si isi continua apoi drumul cu un alt stol. Daca omul ar avea minte macar cat o gasca, ar invata cate ceva din obiceiurile lor. Via Ioana Oltean, citesc: Slujba in biserica normalizeaza tensiunea si valorile analizei sangelui. Se pare ca rugaciunile pot sa neutralizeze chiar si radiatiile. Se stie ca dupa explozia de la Cernobil, instrumentele de masura pentru radiatii. Proteinele virusilor se incovoaie si nu mai poarta infectia. Semnul crucii are un efect si mai semnificativ : omoara microbii patogeni (bacilul de colon si stafilococi) nu numai in apa de la robinet, ci si in rauri si lacuri. A rezultat ca daca se citeste rugaciunea Tatal Nostru si se face semnul Crucii asupra apei, atunci concentratia bacteriilor daunatoare va fi de o suta de ori mai mica. Radiatia electromagnetica da rezultate mult inferioare. Mare esti, Doamne! Iata ce imi scrie Catalin Dumitrean: Credinta adevarata eu am vazut doar la Preotul Calciu Dumitreasa. Am dormit o noapte in aceeasi camera, intr-o chilie la o manastire. Ne-am zis rugaciunile, apoi eu fiind obosit am adormit. Pe la trei dimineata am deschis ochii si ce vad. Parintele Calciu era tot la rugaciune, invaluit intr-o flacara mare. Lumina taborica il cuprinsese si am ramas uimit. Nu am povestit nimanui acest episod. Era vremea cand sfintia sa era urmarit de securitate si parasit de toti...! Era vremea cand fusese dat afara de peste tot si prietenii il ocoleau pe strada pentru ca se opusese lui Ceausescu. Era vremea cand era considerat un pericol pentru echilibrul social al Bisericii si se faceau "sinoade" pentru inlaturarea sa din preotie. Era vremea cand a ajuns un singuratic si un mare sfant . Aceste marturii din Tara Credintei vor vindeca si pe altii de slabanogire. Vor trezi spirite adormite, vor aprinde scanteia de har. Sa nu ne mandrim! Iata ce zice Patericul: "Un sihastru oarecare ce traia in pustie, avea un frate mirean intr-un oras. Dupa cateva vreme a murit fratele acela si i-a ramas un copil mic de trei ani. Sihastrul, auzind de moartea fratelui sau, a mers acolo, a luat pruncul si l-a dus in pustie, la chilia lui. Il hranea cu finice si cu alte verdeturi din pustie, din care manca si el. Copilul n-a vazut nici un om, in afara de batranul care-l hranea, de cand l-a dus in pustie. Nici femei, nici sat n-a vazut, nici paine n-a mancat, nici n-a stiut ce este si cum este viata lumii acesteia. Totdeauna era in pustie cu batranul, postind, rugandu-se si laudand pe Dumnezeu. A petrecut in aceasta nevointa optsprezece ani, apoi a trecut la Domnul.

Dupa ingroparea lui, a inceput sihastrul a se ruga lui Dumnezeu, sa-i descopere pentru acel copil in care ceata de sfinti este randuit. Dupa multa rugaciune pe care a facut-o cu mare osardie, a adormit si a vazut in vis un loc intunecat si plin de toata scarba, iar in mijloc era copilul zacand intr-o suparare nespusa. Acestea vazandu-le, batranul s-a mirat si a inceput a se ruga catre Dumnezeu, zicand: "Doamne, ce este nedreptatea aceasta? Oare nu era curat acest copil de toate necuratiile trupesti si lumesti? Oare nu Te lauda pe Tine in toate zilele si noptile, postea, priveghea si se ostenea si de nici un pacat lumesc nu era atins? Dar acum ce este aceasta ca il vad pe el pedepsit in acel loc de intristare? Dar noi care suntem nascuti, crescuti si imbatraniti in pacate, ce nadejde de mantuire vom avea? O, amar si vai de mine!" Aceasta si mai multe zicand batranul cu plangere si cu tanguire, a stat inaintea lui ingerul Domnului si i-a zis: "Ce plangi asa, batranule, si de ce te tanguiesti pentru copil care cu adevarat nu s-a atins de pacate trupesti si lumesti. L-ai invatat a posti, a priveghea si a se ruga, dar copilul avea mandrie mare si inaltare in inima lui, socotindu-se pe sine, pentru curatenia lui si viata cea neatinsa de lume, ca este un mare sfant, mai mare decat cei din lume, si a murit in aceasta gandire inalta de sine. Deci sa stii ca nu este nedreptate la Dumnezeu, caci tot cel ce se inalta pe sine cu gandul sau, necurat este inaintea lui Dumnezeu, precum zice proorocul". Aceasta zicandu-i, ingerul s-a facut nevazut. Batranul si-a venit in fire si in constiinta si a plans neincetat pentru moartea copilului pana la sfarsitul vietii sale." Parintele Catalin e convins: Si totusi daca Parintele Teofil Paraianu ar fi avut o singura data, un minut dreptul de a vedea lumea, oamenii, culorile, cerul, florile, pasarile, nu ar fi spus decat atat: „Lumea a faina! Asa cum este ea!” Apoi s-ar fi uitat la noi, ne-ar fi masurat din cap pana-n talpi si ne-ar fi zis: „Mai copii, nici voi nu aratati asa rau!” Si apoi sfarsind gluma ne-ar fi imbratisat cu toata caldura. Scrierile Traditiei nu sunt acte aditionale, ci normative pentru mantuire, stasuri pentru vindecarea de slabanogire. Rugaciunile adresate sfintilor nu sunt naivitati, ci targi care ne pun in fata Vindecatorului, peste rand. Revenind la minunea de azi: aceasta intamplare a schimbat cursul istoriei omenesti: cu trei ani inainte de Inviere, Hristos arata ca Omul nu a fost alungat din Rai pe vecie, si ca se poate impaca cu Dumnezeu. (Pr. Noël TANAZACQ). Completare: "Multimea a dat dovada de totala indispozitie si insensibilitate la suferinta slabanogului, desi era bine dispusa de a asculta Cuvantul lui Dumnezeu ce iesea din gura lui Iisus, iar aceasta indispozitie i-a determinat pe cei patru binefacatori la un sacrificiu si mai mare pentru a-si atinge scopul binecuvantat de a duce pana la capat lucrarea lor de dragoste. Oare a ramas Domnul nepasator in tot acest interval de timp? Nu stia El oare ce eveniment trist se petrece afara? Nu auzea ce se petrece pe acoperis, in timp ce El predica? Pentru ce nu S-a grabit sa vindece de la distanta pe slabanog si sa scuteasca pe cei patru binefacatori de acest efort foarte mare la care s-au expus? Iata patru intrebari la care se asteapta raspunsuri. Atotstiutorul cunostea foarte bine si stie si acum ce se petrece cu toti bolnavii. Nu sta El nepasator la suferintele noastre, caci de aceea S-a pogorat din ceruri, ca sa mantuiasca pe cei suferinzi. Totusi El il lasa pe om sa se lupte cu piedicile, ca sa-i inradacineze si sa-i intareasca credinta, facand-o de nezdrucinat. Radacinile ei le adanceste si astfel credinta creste ca un pom inalt, pe care nu-l clatina vantul si furtuna. Dumnezeu il lasa pe om sa faca tot ce poate cu puterile sale omenesti, apoi il ajuta El, ducandu-l la o finalitate minunata." (Gh. Salagian). Parintele Arsenie Boca predica in ''49: "IISUS SI SLABANOGUL. Acestia sunt cei doi fii ai lui Dumnezeu: Iisus, mai inainte de toti vecii, si omul, fiul vremelniciei. Acesta de al doilea, a ajuns rau, a ajuns slabanog. Unii sunt slabanogi dupa trup, altii dupa minte: nu pot intelege si nu se pot bucura de bine. S-a dovedit aceasta in nenumarate randuri, cand Iisus facea bine omului. Iisus a tamaduit un slabanog. Nu-i nici o mirare - Dumnezeu fiind. Ce-a facut ? - L-a iertat de pacate; de greselile savarsite impotriva vietii, impotriva firii sale, si i-a dat porunca sa fie iarasi om, rudenia lui Dumnezeu.

- De altfel pentru aceasta refacere a omului a si venit Iisus intre oameni. El ne-a spus, cu toate prilejurile, ca pacatele, greselile impotriva vietii, acestea sunt cauza pentru care omul a ajuns un mutilat al vietii acesteia. Refacerea omului este refacerea acestei inrudiri pierdute. E de neinteles cum nu simte omul cu sufletul ca a iesit din omenie, ci abia simte cu trupul, ca s-a departat de Dumnezeu si a ajuns o gramada de doage. E de neinteles ca durerea trupului il face sa ceara ajutorul lui Dumnezeu, pe cand de durerea sufletului, de strambarea sau amortirea lui, nici ca se misca. E de neinteles cum oamenii alearga dupa sanatatea trupului, dar dupa iertarea pacatelor asa de putini. Aceasta din urma face inteleasa pe cea dintai. Iisus le avea pe amandoua: si puterea de-a ierta pacatele si puterea de-a tamadui firea de neputinte. Facea ochi unde nu erau din nastere, indrepta garbovi, invia nervii omorati de pacate, invia mortii omorati de moarte. Noua, preotilor, inca ne-a dat lisus jumatate din darul Sau: darul de-a ierta pacatele omului in numele Sau. A doua jumatate, a tamaduirii organice, nu ne-a mai dat-o, fiindca si asa toti oamenii asteptam sa fim transformati, din oameni pamantesti, in oameni duhovnicesti, in oameni nemuritori, in oameni ceresti. A facut Iisus minuni - si oamenii cred ca cele mai mari sunt cele care privesc sanatatea trupului - dar marea minune a invierii din morti, e ceea ce marturisim cand zicem: „astept invierea mortilor si viata veacului ce va sa vie. Amin". Abia atuncea va scapa firea omului de slabanogie. Pana atunci are putinta de-a scapa de pacate. - Si aceasta e o minune mai mare decat a tamadui un stomac, o mana uscata, sau repararea unui ochi. Sunt lucruri grele si acestea, dar n-au nimic religios in ele. Le fac si medicii. Omul le cere lui Dumnezeu; cere minuni. In definitiv ce cere omul? Cere sfintenia pe care a pierdut-o. Acesta-i singurul lucru pe care-l cere si Dumnezeu din partea omului. Iar sfintenia vietii o pot avea si oamenii cu un trup neputincios. De aceea, noua preotilor, lisus ne-a dat numai o jumatate din darul Sau, ramanand ca cealalta insusi sa o implineasca, cand va inceta desavarsit slabanogia omului, la inviere. Dar a doua nu se dobandeste fara prima. Insasi vestirea imparatiei Cerurilor a inceput cu cuvantul pocaintei." Genial, Dorin Piciorus: "Nu cred ca banii aduc fericirea reala, ci viata cu Dumnezeu e adevarata fericire! Banii ne pastreaza sanatatea si o viata decenta dar, a spera de la ei o mantuire a noastra de boli, de nefericire, de moarte inseamna a cauta vindecare acolo unde nu exista. De aceea, adevarata putere e sfintenia, care e umplerea noastra de harul si iertarea lui Dumnezeu si nu autoritatea data de lege, functie sau avere. In fata lui Dumnezeu, cei puternici sunt slabi si cei slabi dar smeriti sunt intariti de puterea slavei Sale." Vali revine maiestuos: "Procesul implinirii e foarte simplu, construindu-se din atomii credintei, rascolind universul de formele efemere ce impanzeau trecutul. Am o dorinta care a devenit axa de pe care se misca sorele umarului drept, cu aceelasi freamat cu care gandul bate aerul sa faca vise." Suntem slabanogi daca ne pripim cu catalogarea eronata a semenilor. Preferatul meu, C. Olinici: "Sfantul Pavel ne avertizeaza sa nu dispretuim bogatia bunatatii si indelunga rabdare a Domnului fata de om. Aici gasim adanca deosebire intre noi si Dumnezeu: spiritul nostru justitiar nu ne lasa sa vedem inima omului, sa evaluam cainta lui, ci, pur si simplu, dintr-un scaun inalt, emitem sentinte fara sa ne gandim la consecinte. Nu trebuie insa sa confundam ingaduinta lui Dumnezeu cu binecuvantarea Lui. Daca El, cunoscatorul inimilor, nu pedepseste imediat o persoana ce a gresit, nu inseamna ca accepta acea greseala, ci asteapta cainta, da posibilitatea intoarcerii. Avem marea sansa de a rascumpara cele mai grave greseli. Dar aceasta rabdare a lui Dumnezeu este si responsabilizatoare, nu trebuie sa abuzam de ea la nesfarsit. Omul care ignora ingaduinta isi agraveaza starea de la judecata finala." Petrica Babataie ma surprinde frumos: "Prin ingeri criza intervalului este rezolvata: ei asaza intre omul cazut, traindu-si "caderea ca indepartare", si Dumnezeu, posibilitatea comunicarii. Ei sunt mesagerii lui Dumnezeu catre om, si ai omului catre Dumnezeu, trairea in proximitatea ingerului echivaland cu trairea in apropierea de Dumnezeu. Ramane de vazut ce va decide omul pentru sine: va bolborosi in continuare schizoid, departe de statura la care a fost chemat, vorbind o limba pasareasca neinteligibila, sau va cauta limba pasarilor, limba iubirii pe care ne-o propune Evanghelia? Va alege sa traiasca in apropierea ingerului, sau va alege varianta solipsismului, a autosuficientei? Aceasta-i intrebarea!" Astazi, actualizarea o face Ramona Pop: Preoteasa Olga a fost moasa si este posibil sa fi cunoscut din experienta sa personala traumele abuzurilor din copilarie. Poate ca tocmai in acest rol de aparatoare a celor care au fost abuzati, mai ales sexual, Dumnezeu va continua sa o foloseasca pe preoteasa Olga pentru a transforma blestemul in binecuvantare, in lucrarea Lui de „a... crea frumusete dintr-o profunda nefericire si nimicnicie”. Daca va binevoi Dumnezeu, fie ca sa putem striga intr-o zi: „Binecuvantata Maica Olga, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi!” In loc de asociere: "N-avea soata in sat Relia. N-avea cu cine concura la vorbe, la strigate, la suduieli. Daca voiai sa-ti mearga bine te fereai de gura ei, te duceai pe alta ulita sau ii cantai in struna pana te lasa in pace. Neagra la fata, mica de statura, cat un copil, imbrobodita si infasurata cu zece perechi de sort, indesata bine (poate ca asa era ea sau poate din pricina nucilor furate de pe rapa), Relia facea spectacol cand trecea pe drum. Se lua de toti, ii critica pe fiecare, lua Partidul la gura si suduia pe presedinte. Pe presedintele de CAP. Relia mai avea o calitate: trecuse prin toate religiile." (Daniel Valean) Dar si ea poate fi vindecata de slabanogire. Dar oare vrea? Slab sunt eu, Doamne, ingerul Tau ma va face tare! Maicuta Sfanta, roaga-te pentru toti copiii fara mame! O, Maica dulce a vietii mele, ajuta pe toti inocentii incarcerati! Biserica nu sperie pe nimeni cu chinurile "constiente", ci vindeca sperieturile slabanogilor. Nu a prostit pe nimeni, nu a manipulat, nu a fentat. A, ca au fost slabanogi care aveau reverenda, e altceva. Dar nu renunti la medicina din cauza unui chirurg fumator. Nu vreau ca iadul sa ramana un adevar inteles prea tarziu, ci un loc fara noi.

Marius Matei