Vindecarea slabanogului de la Vitezda

 

Iubiti credinciosi,

Sinaxarul acestei duminici explica motivul pentru care minunea vindecarii slabanogului de la scaldatoarea Vitezda a fost randuita a se pomeni in intervalul de la Sfintele Pasti si Cincizecime. Motivul este acela ca Hristos a savarsit aceasta minune in vremea Cincizecimii iudeilor, pe cand se afla la Ierusalim la aceasta sarbatoare.

Aceasta duminica este si o alta sarbatoare a invierii, pentru ca omul bolnav de treizeci si opt de ani zacea, asa cum s-a cantat intr-un tropar, "ca un mort neingropat". Ridicarea lui de pe patul suferintei atat de indelungate a insemnat, ca si invierea, o biruinta asupra stricaciunii.

Sfantul Ioan Gura de Aur considera aceasta sarbatoare ziua descoperirii unei comori, nu una constand in aur, argint, pietre scumpe, ci mult mai mult decat atat. Este vorba de o comoara de rabdare, intelepciune, statornicie si o neclintita nadejde in Dumnezeu. Omul care si-a purtat boala in singuratate timp de treizeci si opt de ani fara a se inrai (asa cum reiese din faptul ca I-a raspuns Mantuitorului cu bunacuviinta, desi nu stia Cine este Cel care l-a intrebat "Voiesti sa te faci sanatos?"), este un om plin de blandete si umilinta.

Se dezvaluie in aceasta minune si comoara milei si purtarii de grija ale lui Dumnezeu. Hristos nu numai ca l-a vindecat pe slabanog, dar si dupa aceea l-a povatuit pentru a nu cadea in suferinte si mai mari din cauza pacatelor. Asa cum spune Sfantul Ioan Gura de Aur, pe slabanog Hristos "l-a slobozit din boala, dar nu l-a slobozit din lupta, l-a mantuit din patimire, dar nu i-a luat frica si grija, si tocmai prin aceasta a facut ca binefacerea aratata sa fie permanenta si statornica. Un doctor grijuliu nu scapa pe bolnav numai de suferintele momentane, dar cauta a-l apara si de intamplarile viitoare". Modul cu totul milostiv si dumnezeiesc in care Domnul il vindeca sufleteste pe cel slabanogit de pacat este vrednic de toata luarea aminte: Iisus nu reia firul pacatelor, pentru a nu-l osandi pe cel ce deja patimise, nu pune in balanta fiecare fapta si rasplata cuvenita, pentru a nu-l primejdui cu deznadejdea pe cel care gustase indelung amaraciunea lasata de pacat, ci i-a adus numai aminte ca din cauza pacatului a indurat atata suferinta, pentru ca el sa stie sa se fereasca de pacat ca de cel mai vatamator lucru.

Sfantul Ioan atrage atentia asupra faptului ca Hristos l-a vindecat pe slabanog in prezenta tuturor, dar observatia si sfatul cel bun i le-a dat personal. Intelegem astfel de ce in Biserica marturisirea si dezlegarea pacatelor se fac sub acoperamantul Sfintei Taine a Spovedaniei, in care se intalnesc doar penitentul, duhovnicul, adica martorul inaintea lui Dumnezeu imputernicit a lega si a dezlega pacatele si Hristos Cel ce sta nevazut de fata primind marturisirea.

Chiar daca pacatele le trece sub pecetea tainei, Hristos il face pe slabanog sa marturiseasca deschis suferinta sa, pentru ca virtutea rabdarii si nadejdea staruitoare sa nu fie niciodata uitate, caci acestea l-au facut pe om capabil sa primeasca dezlegarea pacatelor, adica tamaduirea. Sa ne amintim ca la vindecarea altui slabanog, a celui din Capernaum, Hristos a rostit cuvintele: "Iertate sunt pacatele tale!" (Matei 9,2). Dar mai ales Hristos l-a facut pe acest om neputincios sa marturiseasca despre taina venirii Fiului lui Dumnezeu in lume. Spunand bolnavul "Doamne, nu am om, ca sa ma arunce in scaldatoare cand se tulbura apa" (Ioan 5,7) cu alte cuvinte "om care sa ma ajute sa ma vindec", prin el a glasuit intregul neam omenesc, intreaga fire slabanogita prin caderea in pacat si devenita neputincioasa a se ridica de la cele pamantesti. Acel om pe care nu-l avea slabanogul, adica omul nebiruit de pacat, care sa-l ridice pe omul cazut si neputincios, acela s-a facut Hristos.

In Evanghelia de la Ioan, relatarea vindecarii de la Scaldatoarea Vitezda precede o cuvantare a lui Iisus in care Domnul marturiseste despre lucrarea Sa in lume, ca Fiu trimis de Tatal. In aceasta cuvantare Iisus spune: "Tatal nu judeca pe nimeni, ci toata judecata a dat-o Fiului" (Ioan 5,29). Cum putem intelege acest cuvant, gandindu-ne ca minunea savarsita cu slabanogul a pus in lumina pe de o parte pacatul care este supus pedepsei, iar pe de alta parte intruparea Fiului lui Dumnezeu? Sfantul Maxim Marturisitorul ofera o talcuire acestui verset: "Ca Dumnezeu, nici Tatal, nici Fiul nu vor judeca pe nimeni. Caci nici omul nu se face judecator al celor necuvantatoare, ci al oamenilor. Deci Tatal a dat toata judecata Fiului, nu intrucat Fiul este Dumnezeu, ci intrucat S-a facut om. Iar Acesta va judeca pe toti, comparand vietuirea Sa ca om cu a noastra. Iar cuvantul Lui care va judeca este invatatura pe care a aratat-o prin fapte, dupa cum s-a scris: cele ce a inceput Iisus sa le faca si sa le invete."

 

Hristos marturiseste ca lucrarea Sa in lume nu este altceva decat implinirea voii Tatalui, iar Fiul si Tatal sunt nedespartiti. "Fiul nu poate sa faca nimic de la Sine, daca nu va vedea pe Tatal facand; caci cele ce face Acela, acestea le face si Fiul intocmai" (Ioan 5,19). In alt loc spune: "Eu ii scot pe demoni cu duhul lui Dumnezeu" (Matei 12,28), aratand comuniunea si comunicarea intre Persoanele Sfintei Treimi.

In Apostolul zilei de astazi s-au citit cuvintele cu care Sfantul Petru l-a vindecat pe Enea - "Te vindeca Iisus Hristos. Ridica-te si strange-ti patul!" - si a inviat-o pe Tavita - "Tavita, scoala-te!". Aceste cuvinte amintesc de cuvintele cu care Iisus l-a vindecat pe slabanogul de la Vitezda (Ioan 5,8) si pe cel din Capernaum (Luca 5,24) si i-a inviat pe fiica lui Iair (Luca 8,54) si pe fiul vaduvei din Nain (Luca 7,14).

Urmand intocmai pildei Mantuitorului si vindecand prin puterea Numelui Sau, apostolii au pastrat vie marturia faptului ca nu faceau minunile de la ei insisi, nici cu puterea proprie, ci numai datorita harului pe care l-au primit de la Domnul si in care au ramas cu ravna pana la moarte. Asa cum Fiul a marturisit despre unitatea Sa cu Tatal si cu Duhul Sfant, in acelasi fel apostolii au facut neindoielnica unirea lor cu Hristos si prin ei a tuturor credinciosilor. Biserica este expresia nemijlocita a acestei unitati, in care toti credinciosii sunt uniti ca madularele unui singur trup, al carui cap este insusi Hristos.

Constiinta unitatii a fost de timpuriu daruita Bisericii, pentru a fi de nebiruit. Inca de la inceputul secolului al II-lea Sfantul Ignatie Teoforul scria crestinilor din cetatea Magneziei: "Dupa cum Domnul n-a facut nimic nici prin El insusi, nici prin Apostoli, fara Tatal cu Care era unit, tot asa si voi sa nu faceti nimic fara episcop si fara preoti; nici sa nu incercati sa vi se para ca este binecuvantat a face ceva de unul singur, ci in comun: o singura rugaciune, o singura cerere, o singura minte, o singura nadejde in dragoste, in bucuria cea neprihanita, care este Iisus Hristos, decat Care nu este nimic mai bun".

Bucuria acestei unitati se revarsa in Sfanta Liturghie, in sarbatoarea iubirii cu care ne invaluie Dumnezeu prin Fiul Sau. Aici Domnul savarseste neincetat minuni cu noi, dezlegand legatura pacatelor prin Taina Sfintei Spovedanii, stergand cu totul urmele caderilor prin Sfanta Impartasanie, tamaduind neputintele prin Taina Sfantului Maslu si ramanand neincetat cu bratele deschise, pentru a primi nadejdea noastra in izbavire.

Sa luam pilda acestei duminici ca antidot impotriva deznadejdii si intarire a rabdarii si credintei, invatand de la cel ce odinioara a fost slabanog faptul ca Hristos este intotdeauna aproape, pentru a vindeca singuratatea si a intampina dorinta noastra de a ne vindeca de ranile trupului si sufletului. Amin!

Preasfintitul Ambrozie, Episcopul Giurgiului

sursa internet: Crestinortodox.ro