Samarineanul milostiv

Evanghelia Duminicii a XXV-a dupa Rusalii (Pilda samarineanului milostiv) Lc. 10, 25-37

In vremea aceea a venit la Iisus un invatator de lege, ispitindu-l si zicand: Invatatorule, ce sa fac ca sa mostenesc viata de veci? Dar Iisus a zis catre el: Ce este scris in Lege? Cum citesti? Iar el, raspunzand, a zis: "Sa iubesti pe Domnul Dumnezeul tau din toata inima ta si din tot sufletul tau si din toata puterea ta si din tot cugetul tau, iar pe aproapele tau ca pe tine insuti". Atunci Iisus i-a zis: Drept ai raspuns; fa aceasta si vei fi viu. Dar el, voind sa se indreptateasca pe sine, a zis catre Iisus: Si cine este aproapele meu? Iar Iisus, raspunzand, a zis: Un om cobora de la Ierusalim la Ierihon, si a cazut intre talhari, care, dupa ce l-au dezbracat si l-au ranit, au plecat lasandu-l aproape mort. Din intamplare un preot cobora pe calea aceea si, vazandu-l, a trecut pe alaturi.

De asemenea si un levit, ajungand in acel loc, venind si vazand, a trecut pe alaturi. Iar un samarinean, mergand pe cale, a venit la el si, vazandu-l, i s-a facut mila si, apropiindu-se, i-a legat ranile, turnand pe ele untdelemn si vin, si, punandu-l pe dobitocul sau, l-a dus la o casa de oaspeti si a purtat grija de el. Iar a doua zi, scotand doi dinari, i-a dat gazdei si i-a zis: Ai grija de el si, ce vei mai cheltui, eu, cand ma voi intoarce, iti voi da. Deci care dintre acestia trei ti se pare ca a fost aproapele celui cazut intre talhari? Iar el a zis: Cel care a facut mila cu el. Iar Iisus i-a zis: Mergi sa faci si tu asemenea.

Biserica a randuit ca in Duminica a XXV-a dupa Rusalii sa fie citita Evanghelia care contine Pilda samarineanului milostiv rostita de Mantuitorul Iisus Hristos ca fiind o talcuire a tainei mantuirii neamului omenesc si un dreptar pentru viata Bisericii si a fiecarui crestin in parte.

Intrucat lectura acestei Evanghelii precede inceputul Postului Nasterii Domnului, Pilda samarineanului milostiv ne ajuta sa ne pregatim pentru aceasta perioada, sa intelegem semnificatia ei duhovniceasca, a postului unit cu rugaciunea si cu milostenia, ca urcus interior al sufletului in comuniunea sfintilor implinitori ai voii lui Dumnezeu. Prin toate acestea ne pregatim sa primim in "pestera" sufletului nostru pe Hristos Domnul Care Se naste duhovniceste in viata fiecarui crestin potrivit credintei si iubirii sale fata de Dumnezeu si de oameni.

Pilda pe care Mantuitorul Iisus Hristos ne-o prezinta in Evanghelia de astazi arata insasi taina mantuirii neamului omenesc. Omul care cobora de la Ierusalim spre Ierihon si a cazut intre talhari, fiind dezbracat, ranit si lasat aproape mort, reprezinta neamul omenesc care din pricina pacatelor a cazut in multe patimi, adevarati talhari rapitori si ucigasi de suflete. Coborarea de la Ierusalim spre Ierihon inseamna degradarea omenirii prin instrainarea ei de Dumnezeu. Astfel, omul pacatos decade, devine aproape mort sufleteste si coboara spre moarte biologica, pentru ca "plata pacatului este moartea" (Rom. 6, 23). Totusi, el trebuia sa fie ajutat "pe calea vietii", adica in cursul istoriei mantuirii, de catre preotii si levitii Vechiului Testament. Insa acestia au devenit cu timpul invatatori formalisti si ritualisti ai Legii Vechi, fiind incapabili sa uneasca adevarul credintei cu iubirea milostiva, ca sa aduca omului cazut in boala pacatului harul care-l vindeca si ii daruieste viata vesnica.

Samarineanul milostiv, aparent un simplu calator sau pelerin, dupa cum ne spune Evanghelia, era considerat de evrei ca fiind un strain. De fapt, toti samarinenii erau considerati inferiori evreilor fiind de alt neam si de alta credinta, adica instrainati de credinta iudaica din cauza unor influente straine si, ca atare, dispretuiti de iudei, cu toate ca locuiau in regiuni vecine cu ei. Dar tocmai aici se descopera intelesul tainic al pildei, si anume ca cel care are mila de omul ranit este un calator strain, diferit ca neam si credinta, nu un prieten sau conational al celui ranit. Chiar mai mult decat atat, calatorul milostiv este cineva de la care un evreu nu se astepta niciodata sa primeasca vreun ajutor. Asadar, ceea ce distinge pe samarineanul acesta calator de preotul si levitul Legii Vechi este milostivirea sau bunatatea sufletului sau. In acest sens Evanghelia spune: "I s-a facut mila de cel ranit aproape de moarte" (Lc. 10, 33). A mers spre el, l-a ridicat din locul in care fusese lasat de talhari, i-a legat ranile si a turnat pe ele untdelemn si vin, apoi l-a asezat pe asinul sau si l-a dus la o casa de oaspeti. Aceasta fapta buna a Samarineanului milostiv, adica a Mantuitorului Hristos, inseamna ridicarea naturii umane cazuta in pacat si ranita de patimi. Hristos Domnul o unge cu untdelemnul Botezului (Sfantul si Marele Mir) care se daruieste omului spre vindecare de pacat si crestere spirituala.

 

Iar vinul turnat pe rani inseamna vinul Sfintei Euharistii, adica Sangele Domnului, pe care omul il primeste in Sfanta Impartasanie dimpreuna cu Trupul Domnului "spre vindecarea sufletului si a trupului", "spre iertarea pacatelor si viata vesnica".

Casa de oaspeti in care se vindeca omul ranit de talhari reprezinta Biserica. Calatorul samarinean care a salvat pe omul cazut intre talhari a daruit doi dinari celui care era gazda casei de oaspeti, si i-a zis: "Ai grija de el si, ce vei mai cheltui, eu, cand ma voi intoarce, iti voi da" (Lc. 10, 35). Cei doi dinari au fost talcuiti de unii Sfinti Parinti ai Bisericii ca fiind Vechiul si Noul Testament care se ofera umanitatii spre vindecare si mantuire de pacate "in casa de oaspeti" care este Biserica. Acesti doi dinari pot simboliza si cele doua porunci ale iubirii de Dumnezeu si de aproapele. Cuvintele "cand ma voi intoarce, iti voi da" se refera la a doua venire a Mantuitorului Hristos. Atunci El va rasplati din belsug celor care in casa de oaspeti a lui Dumnezeu, adica in Biserica, s-au ostenit, cu timp si fara timp, pentru mantuirea oamenilor, pentru vindecarea si ridicarea lor din pacate si pentru dobandirea vietii vesnice.

Intrucat casa de oaspeti in care se vindeca cei raniti de pacate si patimi reprezinta Biserica, Sfantul Ioan Gura de Aur spune ca Biserica nu este tribunal in care oamenii sunt judecati, ci spital in care ei se vindeca.

Evanghelia de astazi ne arata, asadar, ca tocmai un samarinean de la care nici unul dintre iudei nu se astepta sa-i faca vreun bine sau sa-i fie de vreun folos savarseste binele in mod dezinteresat. Fara a pretinde vreo recompensa sau vreo lauda, el savarseste fapta buna doar pentru ca ii este mila de omul suferind, doar pentru ca este milostiv ca Dumnezeu Cel milostiv.

Dupa ce a rostit Pilda samarineanului milostiv, Mantuitorul Iisus Hristos i-a cerut invatatorului de Lege sa spuna care dintre cei trei oameni pomeniti inainte poate fi considerat aproapele celui cazut intre talhari. Iar acesta a raspuns: "Cel care a facut mila cu el" (cf. Lc. 10, 37). Auzind acest raspuns, Mantuitorul ii spune invatatorului de Lege: "Mergi sa faci si tu asemenea" (Lc. 10, 37). Prin urmare, Evanghelia de astazi nu se margineste la descrierea unui gest frumos, ci ea este si un indemn clar si ferm la actiune, la fapta cea buna: "Mergi sa faci si tu asemenea!"

 

Acest indemn al Mantuitorului, care este de fapt concluzia practica a Pildei samarineanului milostiv, a fost urmat de Biserica inca de la inceputurile sale. Astfel se explica opera filantropica sau lucrarea caritabila a Bisericii de-a lungul veacurilor. Numele de Bunul samarinean a fost dat mai ales unor spitale. Deci, Samarineanul milostiv simbolizeaza iubirea lui Hristos si lucrarea filantropica sau caritabila a Bisericii. Dar nu numai lucrarea Bisericii inteleasa ca institutie, ci si cea a fiecarui crestin in parte. Aproapele este, asadar, orice om care ajuta pe semenul sau, dar si orice om care se afla in nevoi si asteapta ajutorul celorlalti oameni, indiferent de neam, rang, functie sau varsta. In consecinta, fiecare om poate deveni chipul milostiv al Bunului Samarinean, al milostivirii Mantuitorului Iisus Hristos, dupa cum prin fiecare om Hristos Domnul poate arata iubirea Sa in lume, daca inima fiecarui om devine milostiva.

Deci, samarinean milostiv este orice om care ajuta pe semenul sau aflat in situatii dificile. Aproapele nostru nu este insa intotdeauna cel ce ne este noua apropiat prin inrudire sau prin apropiere geografica sau fizica. Multi parinti nu mai sunt cu adevarat aproapele pentru copiii lor pe care i-au abandonat, dupa cum multi copii nu mai sunt aproapele pentru parintii lor pe care i-au parasit si nu ii mai ajuta. Multi oameni, care erau candva prieteni apropiati unii cu altii, s-au instrainat cu timpul unii de altii si au devenit indiferenti sau chiar ostili unii fata de altii. Deci problema aproapelui nu este una de ordin spatial, ci una de ordin spiritual.

De multe ori ne vine in ajutor un strain pe care nu l-am vazut vreodata sau de la care niciodata nu ne-am asteptat sa ne ajute. Evanghelia ne arata, asadar, ca fiecare om din lumea aceasta, indiferent de etnie, starea sociala sau varsta are o valoare eterna si unica. Fiecare om poate sa devina mainile iubirii milostive a lui Dumnezeu prin care El lucreaza in lume ca sa ridice si sa vindece pe cel cazut sau suferind. In istoria poporului roman, pentru a rasplati rugaciunile multe ale celor care au suferit sau au dorit sa implineasca un act de dreptate sau un ideal nobil ca libertatea sau unitatea nationala, adesea Dumnezeu a lucrat chiar si prin oameni straini de neamul nostru. De pilda, Romania Mare s-a realizat mai ales prin conducatori ai Romaniei ca regele Ferdinand si regina Maria, care nu aveau deloc sange romanesc in venele lor. Cand Dumnezeu voieste ca sa ridice si sa ajute un popor, lucreaza prin cine voieste El, cand voieste si cum voieste, ca noi sa invatam ca nu numai cei de un neam cu noi sau rude apropiate pot sa ne ajute, ci, adesea, chiar si oameni straini de neamul nostru.

Asadar, uneori, aproapele nu este un vecin sau un prieten, ci un strain, un om de la care nu te astepti sa primesti ajutor, astfel incat harul lui Dumnezeu ne surprinde cand lucreaza prin el. De ce? Ca sa nu ne punem nadejdea prea mult in oamenii cunoscuti, ci mai intai in ajutorul lui Dumnezeu, Care poate face dintr-un strain un prieten pentru noi, in timp ce un prieten al nostru a devenit pentru noi un indiferent sau chiar un dusman. Fiecare dintre noi poate fi aproapele cuiva daca devine mainile iubirii milostive a lui Dumnezeu pentru oamenii aflati in nevoi. Unii oameni ajung la disperare pentru ca nu mai simt pe nimeni ca fiind aproapele lor, desi multi oameni se afla in vecinatate cu ei. Nu mai au pe cineva apropiat ca sa-i incurajeze cand sunt dezorientati sau neputinciosi. Unii isi pierd cumpatul si chiar isi curma zilele daca nu i-a ajutat nimeni la timpul potrivit, cu rugaciunea si cu prezenta smerita si milostiva langa ei.

Prin urmare, Evanghelia de astazi ne indeamna sa fim, dupa posibilitati, aproapele celui ce are nevoie de ajutorul nostru. In ultimii ani, Biserica noastra a intensificat opera de caritate, a infiintat cantine pentru saraci, camine pentru copii si case pentru batrani, unitati medicale pentru bolnavi, iar prezenta preotilor de caritate se face simtita in spitale, in armata, in penitenciare, toate reprezentand o lucrare de Bun samarinean. Totusi, nevoia de ajutor fiind foarte mare, aceasta activitate a Bisericii trebuie amplificata pentru a raspunde mai adecvat la indemnul permanent al Mantuitorului Iisus Hristos: "Mergi sa faci si tu asemenea!"

Evanghelia care contine Pilda samarineanului milostiv nu este doar o istorioara frumoasa, ci ea este pentru noi toti un program, un indemn la fapte bune, iar daca lucram cu iubire si bucurie pentru mantuirea altora, lucram si pentru propria noastra mantuire, deoarece harul iubirii milostive a lui Hristos uneste pe aproapele care ajuta cu aproapele care este ajutat.

Desigur, putem rosti predici frumoase despre iubirea de Dumnezeu si de aproapele, dar limbajul faptelor bune savarsite in situatii concrete, fapte izvorate din iubire sincera, smerita si milostiva este mai convingator decat orice vorbire pentru oamenii aflati in nevoi, raniti de patimi, suferinzi de boala, saracie sau singuratate. E necesar ca Biserica sa organizeze cat mai multe programe de ajutorare a acestora si impreuna cu Statul si cu diferite institutii sau organizatii sa contribuie la alinarea suferintei lor. Astfel multi oameni vor simti ca Bunul samarinean nu este o pilda din trecut, ci este iubirea lui Hristos lucratoare si in prezent. Astfel, fiecare dintre noi poate deveni un slujitor al Domnului in "casa Lui de oaspeti". Iar daca in adapostul milostivirii Lui vindecatoare "am cheltuit" sau am ajutat mai mult decat ni s-a cerut, Dumnezeu Preamilostivul ne va darui noua din belsug bucuria harului Sau, la a doua venire a Sa, cand va judeca toate persoanele si popoarele dupa criteriul iubirii milostive aratate oamenilor aflati in nevoi.

In concluzie, putem spune ca Evanghelia Duminicii a XXV-a dupa Rusalii este o Evanghelie a milostivirii si a vindecarii. Iar iubirea nesfarsita a lui Dumnezeu-Tatal, aratata in iubirea milostiva a lui Iisus Hristos fata de toti oamenii si impartasita Bisericii si lumii intregi prin Duhul Sfant, ne indeamna sa aratam si noi iubire milostiva fata de toti oamenii, spre slava Preasfintei Treimi si mantuirea noastra.

Amin!

† Daniel,

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane

Sursa:ziarullumina.ro