Miercurea Mare

 

I. Inima curăţită prin dragoste şi pocăinţă

Astăzi am ascultat pericopa evanghelică despre cele petrecute în Miercurea Mare. Doar vorbind despre cumplita fărădelege ce nu are asemănare în toată istoria lumii şi simt că mă cuprinde tulburarea. Ce ar mai fi de adăugat? Nimic. Vreau doar să vă adun luarea-aminte asupra celor auzite, fiindcă pe acest subiect se poate vorbi la nesfârşit, pătrunzând în fiecare cuvânt al Evangheliei, iar a vă învăţa să faceţi, asta e datoria mea, deoarece cuvintele evanghelice sunt sfinte, mari; cuvinte mai adânci şi mai mari ca ele nu se găsesc în cărţile omeneşti.

Aşadar, înaintea ochilor noştri duhovniceşti s-au înfăţişat nişte suflete omeneşti cu totul deosebite între ele: unele negre, cumplite, altele gingaşe, pline de dragoste. Iată, sub acoperământul nopţii merg, ca nişte lilieci, cărturarii şi fariseii cei răi, „făcând sfat asupra Domnului şi asupra Hristosului Lui”, ca să se împlinească cele spuse prin prorocul David cu o mie de ani înainte: Stătut-au de faţă împăraţii pământului, şi căpeteniile s-au adunat împreună asupra Domnului şi asupra Unsului Lui (Ps. 2, 1).

Merg în taină, fiindcă se tem de popor şi de Cel pe Care vor să Îl omoare şi se sfătuiesc cum să-L ucidă; schimbă şoapte cu limbile lor rele, ticăloase, ca să se împlinească prorocia: Asupra mea şopteau toţi vrăjmaşii Mei, asupra Mea gândeau rele Mie. Cuvânt fărădelege au pus asupra Mea (Ps. 40, 7-8).

Dar iată că s-au adunat arhiereii, şi cărturarii, şi mai-marii poporului în curtea arhiereului numit Caiafa, făcându-şi în sfatul lor planul de a-L prinde pe Iisus prin viclenie şi a-L ucide; însă au spus: Nu în ziua praznicului, ca să nu se facă tulburare în popor (Mt. 26, 5) – căci în adâncul inimilor lor negre simţeau ce fărădelege puseseră la cale, simţeau că Cel pe Care voiau să îl omoare era cinstit şi iubit de către popor ca Mare Făcător de Minuni şi că mulţi îl socoteau drept Mesia.

Pentru ce vreţi să-L omorâţi? Pentru că a învăţat lumea ce este bunătatea şi dreptatea? Pentru că a luminat întunericul lumii cu lumina Duhului Său Celui dumnezeiesc, cu dumnezeiasca lumină a propovăduirii Sale? Pentru că a făcut asemenea mulţime de minuni? Pentru că a vindecat bolnavi, pentru că a înviat morţi? Pentru că a poruncit mării şi vânturilor să se potolească şi acelea s-au supus Lui? Da, tocmai pentru aceasta, fiindcă, după cum spune evanghelistul Ioan Teologul, arhiereii şi fariseii au dunat sinedriul şi ziceau: „Ce facem, pentru că Omul Acesta face multe minuni? Dacă-L lăsăm aşa, toţi vor crede în El, şi vor veni romanii şi ne vor lua şi ţara şi neamul” (In. 11, 47-48).

Aşadar, se temeau că din pricina mulţimii minunilor toţi aveau să creadă în El. Aşa şi trebuia să fie, ca toţi să creadă în El din pricina minunilor negrăite, a cuvintelor cum nu mai auzise nicicând lumea, şi ar fi fost după dreptate! S-ar fi cuvenit să se bucure pentru faptul că poporul credea în Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul său, Mesia! Punând pricină pentru planul lor cel nelegiuit izbăvirea de năvălirea romanilor, ei minţeau, fiindcă romanii puseseră deja stăpânire pe Palestina, aceasta se întâmplase mai înainte. Nu cumva pentru romani pretextul de a pustii toată Palestina avea să fie faptul că acolo Se arătase Cel mai mare învăţător al Dreptăţii şi binelui? Nu, să nu-i învinuim de asta pe romani; este o clevetire împotriva lor.

Şi totuşi, ce a dus la această înfricoşătoare fărădelege? De ce erau pline cu o asemenea răutate inimile cărturarilor, fariseilor şi arhiereilor? De ce îl urau ei pe Domnul Iisus, Fiul lui Dumnezeu, învăţătorul dragostei, Mântuitorul lumii? Tocmai din pricina invidiei josnice, negre – căci înainte de venirea lui Hristos ei erau stăpâni pe minţile şi inimile poporului israelit, erau căpeteniile şi învăţătorii lui; poporul îi socotea drept sfinţi şi drepţi, supunânduse orişicărui cuvânt al lor. Acum însă ei pricepeau că stăpânirea lor, întemeiată pe urâtă făţărnicie, în care nu era dreptate, nu era putere duhovnicească adevărată, se va surpa în atingere cu adevărul dumnezeieştii stăpâniri a Mântuitorului. Ei vedeau şi simţeau că nimeni n-ar fi putut rosti vreodată cuvinte ca ale Lui, şi se temeau că îşi vor pierde autoritatea, că din căpetenii vor ajunge supuşi – şi dorind să-şi întărească josnica stăpânire, ei năzuiau să curme viaţa lui Hristos.

Despre faptul că îi călăuzeau invidia şi răutatea josnică şi urâtă dă mărturie Hristos însuşi, înfierându-i cu asprime în public şi vorbindu-le în faţă aşa cum nimeni n-ar fi cutezat nici măcar să gândească despre ei: Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că închideţi împărăţia Cerurilor înaintea oamenilor: că voi nu intraţi şi nici pe cei ce vor să intre nu lăsaţi (Mt. 23, 13).

Era vreo fărâmă de curăţie, de sinceritate în inimile lor? Nu: acolo se afla întuneric de nepătruns, bezna nestrăbătută a păcatelor, urii şi răutăţii.

Iată alt chip, şi mai cumplit: chipul apostolului lui Hristos Iuda, căruia Domnul i-a spălat picioarele, pe care l-a împărtăşit cu Trupul şi Sângele Său şi care merge să îl vândă pentru treizeci de arginţi. O, groază! O, negrăită josnicie, ticăloşie neasemuită! El şi-a vândut învăţătorul, de la care văzuse atâta bine! Dar ce s-a întâmplat în sufletul acestui om nenorocit? El era stăpânit în întregime de către dracul iubirii de bani; trăia prin iubirea de bani, era un hoţ, cum spune Sfântul Evanghelist Ioan, purta lădiţa cu daniile pentru Mântuitorul şi ucenicii Săi, din care fura bani pentru sine. Iubirea de bani l-a adus în asemenea hal că numele lui a ajuns urât de întreaga lume: numele de Iuda a devenit sinonim cu trădarea, cu josnicia, cu mişelia.

Sfântul Apostol Pavel ne spune că iubirea de bani este rădăcina tuturor relelor (1 Tim. 6, 10). Oare nu vedem întărirea acestor spuse în Iuda cel necredincios? Care dovadă poate fi mai limpede? Nici una, fiindcă orice alt rău este nimic pe lângă acel rău cumplit la care l-a împins pe el iubirea banilor. Şi doar era apostol!

Evanghelia nu ne înfăţişează însă doar întuneric; ea ne arată şi lumina curată, harică. Iată în faţa noastră chipul femeii pocăite, pe care toţi o dispreţuiau şi o călcau în picioare. Cât de luminos este acest chip! Trebuie amintită aici şi cealaltă curvă, care a spălat cu lacrimi picioarele Mântuitorului, le-a şters cu părul său şi a primit de la Domnul iertarea tuturor păcatelor (Lc. 7, 38-48). Mânată de aceleaşi simţăminte ale dragostei şi recunoştinţei, s-a apropiat de El o femeie, având un alabastru cu mir de mare preţ, şi l-a turnat pe capul Lui pe când şedea la masă. Şi văzând ucenicii, s-au mâniat şi au zis: „Pentru ce risipa aceasta?” (Mt. 26, 7) – şi lumea a auzit uluitoarele cuvinte ale Mântuitorului: Pentru ce faceţi supărare femeii? Căci lucru bun a făcut ea faţă de Mine (Mt. 26, 10).

O, sfântă, curată dragoste, pe care a pus atât de mare preţ Domnul Iisus Hristos, dragoste din care noi avem atât de puţin şi căreia suntem datori să îi urmăm! Izbitoare este deosebirea dintre acele căpetenii (Ps. 2, 2) şi apostolul-trădător – suflete negre, necredincioase, ticăloase – pe de o parte, şi femeia dispreţuită de către toţi, dar cu inima curăţită prin dragoste şi prin pocăinţă, pe de alta.

Să urmăm ei şi dragostei ei faţă de Domnul. Oare nu suntem păcătoşi cu toţii? Avem cumva multă dragoste? Şi avem măcar o picătură de pocăinţă adevărată? Este oare plină inima noastră de dragoste care să stoarcă râuri de lacrimi ori să spargă într-un avânt evlavios vas de mult preţ pentru Domnul?

Deci, iată cum sunt oamenii care s-au perindat prin faţa ochilor noştri duhovniceşti când s-a citit Evanghelia de acum. Aşa sunt şi oamenii ce se perindă zilnic prin faţa ochilor noştri, adică oamenii care ne înconjoară. Legiuită este nemulţumirea noastră împotriva cărturarilor şi a fariseilor – dar Sfânta Scriptură, nu ne arată degeaba chipuri de oameni plini de nedreptate, răutate şi necredinţă, ci ca pildă a ceea ce nu trebuie să devenim noi înşine.

Nu trebuie să ne fie îndeajuns tulburarea şi nemulţumirea, ci trebuie să cugetăm şi la noi înşine cu adâncă sinceritate: oare nu este şi în noi ticăloşia acestor cărturari, farisei şi arhierei? Domnul Iisus Hristos i-a numit făţarnici, fiindcă făţărnicia şi prefăcătoria erau trăsăturile de căpetenie ale caracterului lor. Iată, se cuvine să ne gândim dacă nu este şi în noi această trăsătură a făţărniciei – după care va trebui să mărturisim că este.

Dacă Domnul le-a spus fariseilor că ei se îndeletnicesc doar cu curăţirea pe dinafară a paharului şi a blidului, în vreme ce pe dinăuntru, sunt plini de răpire şi viclenie, trebuie să ne gândim şi noi: nu cumva ne prefacem în faţa oamenilor că suntem buni, curaţi, evlaviosi, cum se prefăceau fariseii? Din păcate, mulţi sunt şi printre noi învăţătorii de lege, fariseii, făţarnicii, care în Evanghelie sunt numiţi pui de vipere (Lc. 3, 7), dar care se bucură de multă cinstire în popor. Se află şi printre noi unii asemenea cu Iuda, dar alţii sunt asemenea curvei care s-a pocăit, cu inima plină de dragoste pentru Domnul.

Să luăm aminte la inima noastră, să cântărim ce iese din noi şi din gurile noastre, nu ce intră în ele. Să trăim după poruncile sfintei dragoste, fiindcă toată legea lui Hristos se cuprinde într-o rostire: Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi (Mt. 22, 39; Mc. 12, 31; Lc. 10, 27). Să ne amintim de lucrul acesta şi atunci Dumnezeu ne va binecuvânta şi ne va ierta toate păcatele. Amin.

II. Inima care s-a făcut sălaş diavolului

Cu fior în inimă ascultăm înfricoşătoarea istorisire despre felul în care L-a vândut Iuda pe dumnezeiescul Său învăţător. Fireşte, este pe de-a-ntregul de înţeles şi legiuită adânca nemulţumire împotriva celui despre care însuşi Domnul nostru Iisus Hristos le-a zis ucenicilor Săi: Oare nu v-am ales Eu pe voi, cei doisprezece? Şi unul dintre voi este diavol (In. 6, 70).

Pesemne că nu o dată v-aţi pus întrebarea: pentru ce Domnul, Dumnezeu Atoateştiutor fiind, l-a ales pe Iuda în numărul celor doisprezece apostoli? Doar El ştia ce fel de om e Iuda, ştia că îl va vinde!

Lucrul pe care l-a făcut Iuda a fost prezis prin prorocul David cu mai bine de o mie de ani înaintea Naşterii lui Hristos. El spune din partea Domnului Iisus Hristos: Cel care a mâncat pâinea Mea a ridicat împotriva Mea călcâiul (Ps. 40, 9) – iar în psalmul 68 scrie: Facă-se curtea lui pustie şi în locaşurile lui să nu fie locuitor, şi vrednicia lui s-o ia altul (Ps. 68, 29). Tot ce s-a întâmplat în viaţa pământească a Domnului a fost rânduit în Sfatul Dumnezeiesc încă dinainte de întemeierea lumii: prevăzută a fost căderea lui Adam şi a Evei, prevăzută a fost adânca stricare a neamului omenesc. A fost luată hotărârea ca Cea de-a Doua Persoană a Sfintei Treimi, Dumnezeu Cuvântul, să Se pogoare pe pământ, să se întrupeze şi prin propovăduirea Sa, prin moartea Sa pe cruce să mântuiască neamul omenesc care pierea.

Şi pe noi ne uimeşte adâncul dragostei faţă de omenirea pierdută, adânc ce a născut această hotărâre. Deci, totul a fost prevăzut şi prevestit prin proroci. Sfântul Proroc Isaia a descris pătimirile lui Hristos atât de viu, atât de puternic, de parcă ar fi fost de faţă la ele, drept care este şi numit „evanghelistul Vechiului Testament”.

Domnul nu a făcut pe nimeni rău din fire. Oamenii nu se nasc răi. Răii sunt răi fiindcă aleg de bunăvoie calea răului. Ei ar putea să fie buni, ar putea scăpa de înfricoşătorul lor destin, dacă ar vrea. Amintiţi-vă adevărul de temelie, cel mai însemnat dintre adevăruri: Dumnezeu nu trage pe nimeni la Sine cu de-a sila, prin frică şi cutremur nu face pe nimeni să I se supună, îi place numai dragostea liberă şi curată. Supunerea din frică nu are nici un fel de valoare morală.

Să privim totuşi mai adânc în inima lui Iuda, fiindcă astfel vom putea afla o învăţătură importantă şi pentru noi înşine. Şi Iuda, dacă ar fi vrut, ar fi putut scăpa de soarta înfricoşătoare a trădării. El a umblat trei ani de zile împreună cu ceilalţi apostoli în urma Domnului Iisus Hristos; trei ani a ascultat dumnezeieştile Lui cuvinte şi-a fost martor al marilor minuni făcute de către El.

Câte lucruri bune şi mari n-a văzut el de la învăţătorul său! Cât de blând S-a purtat cu el Mântuitorul chiar şi în acel ceas înfricoşător al Cinei celei de Taină, când era gata deja, să plece ca să îl dea pe Domnul în mâna arhiereilor. Ar fi putut să-L dea pe Iuda în vileag cu asprime şi cu mânie în faţa tuturor – însă nu face asta, ci cu adâncă întristare le spune ucenicilor că unul dintre ei îl va vinde, fără să-i spună măcar pe nume. El aşteaptă; nu se va stinge gândul trădării în inima lui Iuda, nu se va pocăi acesta pentru fărădelegea pe care o plănuia, nu se va lăsa păgubaş de hotărârea vânzării? Dar răul ajunsese în această inimă la o putere atât de uriaşă încât acesta nici nu s-a ruşinat să întrebe împreună cu ceilalţi ucenici: Nu cumva sunt eu?

Domnul nu l-a dat nici atunci în vileag pe trădător înaintea tuturor ucenicilor, ci doar a rostit lin: Tu ai zis. Aceasta însemna: „Ai recunoscut singur că Mă vei vinde”. Şi i-a dat Sfânta Pâine. Şi după îmbucătură a intrat atunci satana în el, spune Sfântul Apostol Ioan. Satana şi-a făcut sălaş în inima lui Iuda, la fel cum Duhul Sfânt face sălaş al Său din inimile oamenilor curaţi şi drepţi. Satana nu se sălăşluieşte dintr-o dată în inima omului – el n-are stăpânire să intre în ea, mai ales dacă această inimă este sfinţită prin marile Taine ale pocăinţei şi împărtăşaniei. El n-a intrat deodată nici în inima lui Iuda, ci mai întâi l-a smintit, trăgându-l spre rău şi spre trădare vreme îndelungată – pesemne chiar dinainte de apostolia lui, fiindcă ştim din Evanghelie că era hoţ: deci şi înaintea apostolici era împătimit de bani. Deci, când a pus satana stăpânire desăvârşită pe inima lui Iuda? Atunci când în acesta s-a pârguit deplin hotărârea de a-L trăda pe Mântuitorul şi ca urmare Duhul Sfânt l-a părăsit.

Însă nu numai Iuda a fost sălaş al diavolului: mulţi oameni s-au împotmolit în rău, minciună, omoruri, furturi într-o aşa măsură încât în ei s-au sălăşluit duhurile rele. Cu ei s-a întâmplat lucrul despre care vorbeşte Domnul Iisus Hristos: Când duhul necurat a ieşit din om, umblă în locuri fără apă, căutând odihnă, şi nu găseşte. Atunci zice: „Mă voi întoarce la casa mea, de unde am ieşit”; şi venind, o află golită, măturată şi împodobită. Atunci se duce şi ia cu sine alte şapte duhuri mai rele decât el şi, intrând, se sălăşluiesc aici, şi se fac cele de pe urmă ale omului aceluia mai rele decât cele dintâi (Mt. 12, 43-45).

Această grozăvie a sălăşluirii duhului rău ameninţă pe fiecare dintre noi, chiar dacă ne rugăm şi ne împărtăşim cu Sfintele Taine, fiindcă Trupul şi Sângele lui Hristos nu sunt un talisman şi nici ceva care apără în mod mecanic de tot răul, de toate năvălirile diavolului şi îngerilor lui. Ele sunt un mare, nemăsurat ajutor al lui Dumnezeu în lupta noastră cu ispitele de la duhurile rele, dacă va fi inima noastră curată, dacă ne vom strădui mereu, zi de zi, să nu păcătuim. Deci, să păzim în inimile noastre cuvântul Mântuitorului: Din zilele lui Ioan Botezătorul până acum, împărăţia Cerurilor se ia prin străduinţă, şi cei ce se silesc pun mâna pe ea (Mt. 11, 12).

Să ne luptăm necontenit cu păcatele şi cu patimile şi, aducându-ne aminte de greşelile noastre, să nu osândim pe nimeni.

Fie ca Domnul şi Dumnezeul nostru Iisus Hristos să ne dea ajutorul Său cel atotputernic, că a Lui este slava şi stăpânirea, dimpreună cu Părintele Său Cel fără de început şi cu Preasfântul Duh în veci. Amin

Sfantul Luca al Crimeei,

"Predici", Editura Sophia

Talcuirea Evangheliei din Miercurea Mare (Denie)

"Atunci a mers Iisus impreuna cu ei la locul ce se numeste Ghetsimani si a zis ucenicilor: Sedeti aici pana ce voi merge sa Ma rog acolo. Si luand pe Petru si pe cei doi fii ai lui Zevedeu, a inceput a Se intrista si a Se mahni si le-a zis lor: Intristat este sufletul Meu pana la moarte. Ramaneti aici si privegheati impreuna cu Mine."

- Pentru ca acesti ucenici erau nedespartiti de Hristos, Hristos i-a luat cu El si le-a spus: "Ramaneti aici pana ce voi merge sa Ma rog". Ca Hristos avea obiceiul sa Se roage singur, fara ei. A facut aceasta ca sa ne invete sa ne rugam in liniste si inconjurati de multa tacere.

Si i-a luat pe cei trei si le-a spus: "Intristat este sufletul Meu pana la moarte".

- Dar pentru ce nu i-a luat pe toti?

- N-a luat pe toti ucenicii, ca ucenicii sa nu-si piarda curajul, ci pe acestia, care fusesera privitorii slavei Lui. Dar si pe acestia i-a lasat departe de El.

"Si mergand putin, S-a rugat zicand: Parinte, daca este cu putinta, sa treaca de la Mine paharul acesta; dar nu cum voiesc Eu, ci cum voiesti Tu. Si a venit la ei si i-a gasit dormind; si a zis lui Petru: Asa, n-ati putut veghea un ceas cu Mine? Privegheati si va rugati, ca sa nu cadeti in ispita, ca duhul este osarduitor, iar trupul neputincios."

Nu fara pricina S-a adresat numai lui Petru, desi dormeau si ceilalti doi, ci a vrut sa-l mustre si cu acest prilej pentru pricina de care am vorbit mai inainte. Apoi, pentru ca si ceilalti spusesera acelasi lucru - ca spune evanghelistul: "Cand Petru a zis: Chiar de-ar fi sa mor impreuna cu Tine, eu nu ma voi lepada de Tine, au spus la fel si toti ucenicii", deci pentru ca spusesera si ceilalti ucenici acelasi lucru, Hristos le-a grait tuturor, pentru a vadi slabiciunea lor. Ca ei, care spusesera ca voiesc sa moara impreuna cu El, n-au putut atunci sa privegheze, nici sa se intristeze cu El cand era intristat, ci i-a biruit somnul.

Hristos S-a rugat cu staruinta, ca sa nu para ca rugaciunea Lui e o fatarie. Sudoarea Ii curgea din aceeasi pricina, dar si pentru ca sa nu spuna ereticii ca agonia sufletului Sau era prefacatorie. Din pricina aceasta sudoarea Lui, ca picaturile de sange; din pricina aceasta s-a aratat un inger intarindu-L; din pricina aceasta, atatea nenumarate dovezi de frica, ca sa nu spuna nimeni ca sunt plasmuite cuvintele Evangheliei. Din pricina aceasta si rugaciunea Lui staruitoare. Prin cuvintele: "Daca e cu putinta sa treaca" a aratat firea Lui omeneasca, iar prin cuvintele: "Dar nu cum voiesc Eu, ci cum voiesti Tu" a aratat virtutea si intelepciunea Lui, invatandu-ne sa urmam lui Dumnezeu, chiar cand firea noastra ne trage in alta parte.

Dar pentru ca nu era de ajuns pentru oamenii fara de minte sa le arate numai fata plina de tristete, Hristos a adaugat si cuvintele. Si iarasi, pentru ca nu le erau de ajuns numai cuvintele, au trebuit si faptele; si a unit cuvintele cu faptele, ca si cei mai cartitori oameni sa creada ca a fost om si a murit. Daca, dupa ce a facut toate acestea, mai sunt inca unii care nu cred ca a fost om cu adevarat, cu mult mai mult n-ar fi crezut de n-ar fi fost acestea. Vezi cu cate dovezi arata adevarul Intruparii Sale? Cu cele ce rosteste, cu cele ce patimeste.

Apoi vine la Petru si-i spune: "Asa, n-ai putut veghea un ceas cu Mine?". Toti dormeau, dar il mustra pe Petru, ca sa-i aduca aminte de cuvintele pe care le rostise mai inainte. Cuvintele "cu Mine" nu sunt puse fara rost, ci ca si cum i-ar fi spus: "N-ai putut sa priveghezi cu Mine, si ai spus ca-ti vei pune sufletul pentru Mine?" Si celelalte cuvinte tot acelasi lucru il arata, ca spune: "Privegheati si va rugati, ca sa nu cadeti in ispita".

 

Vezi cum ii invata din nou sa nu fie ingamfati, ci sa fie cu inima zdrobita, sa fie smeriti si sa lase totul pe seama lui Dumnezeu?

- Hristos Se adreseaza cand lui Petru, cand tuturor ucenicilor. Lui Petru ii spune: "Simone, Simone, a cerut satana sa va cearna, dar Eu M-am rugat pentru tine"; iar tuturor celorlalti: "Rugati-va sa nu cadeti in ispita". Cu orice prilej le taie ingamfarea si-i face gata de lupta. Apoi, ca sa nu para cuvantul Sau impovarator, le spune: "Ca duhul este osarduitor, iar trupul neputincios". "Chiar daca ai vrea sa dispretuiesti moartea, spune Hristos, nu vei putea, atata vreme cat Dumnezeu nu-ti intinde mana de ajutor; ca trupul trage in jos mintea".

"Si iarasi S-a rugat la fel zicand: Parinte, daca nu poate trece acest pahar de la Mine, ca sa nu-l beau, faca-se voia Ta!"

Prin aceste cuvinte arata ca vointa lui Hristos este una cu vointa lui Dumnezeu si ca trebuie sa urmam totdeauna vointa lui Dumnezeu si pe aceasta s-o cautam.

"Si venind i-a gasit dormind."

Era si noaptea tarziu, dar si ochii ucenicilor erau ingreuiati de tristete.

Si S-a dus a treia oara si a rostit iarasi aceleasi cuvinte, intarind ca a fost om. Cand Scriptura arata ca un lucru s-a savarsit de doua si de trei ori inseamna ca acel lucru este mai presus de orice indoiala. De pilda Iosif il intreaba pe Faraon: "De doua ori ai avut visul acesta? Ei bine, s-a facut asta pentru adevar si pentru ca sa fii incredintat ca se va intampla cu adevarat". De aceea si Hristos a rostit aceleasi cuvinte o data si de doua ori si de trei ori, pentru a ne incredinta ca a fost om cu adevarat.

- Dar pentru ce a venit a doua oara la ucenici?

- Ca sa-i mustre, dar ei erau atat de prinsi de tristete incat nici n-au simtit venirea Lui. Si nu i-a mai mustrat, ci S-a departat putin. Prin aceasta a aratat cat de mare era slabiciunea lor, ca n-au putut sa privegheze, desi fusesera tinuti de rau. Nu-i mai trezeste, nici nu-i mai cearta, ca sa nu le raneasca si mai mult sufletul, ci Se duce de la ei si Se roaga. Apoi Se intoarce si le spune:

"Dormiti de acum si odihniti-va!"

Si ar fi trebuit ca atunci sa privegheze ucenicii! Hristos insa le arata ca ei nu vor suferi nici vederea chinurilor Lui, ci vor fugi si vor sta departe de agonia Sa. Le mai arata ca nu are nevoie de ajutorul lor si ca trebuie sa fie dat negresit in mainile pacatosilor.

"Dormiti de acum si odihniti-va, le spune El. Iata s-a apropiat ceasul si Fiul Omului Se da in mainile pacatosilor".

Arata iarasi ca fapta aceasta intra in randuiala mantuirii lumii.

Dar nu numai asta, ci le si da ucenicilor curaj, spunandu-le: "in mainile pacatosilor", ca sa le arate ca uciderea Lui este opera rautatii pacatosilor, nu ca ar fi vinovat de vreun pacat.

"Sculati-va, sa mergem de aici! Iata s-a apropiat cel ce Ma vinde!"

Hristos, prin tot ce face si spune, ii invata pe ucenici ca vanzarea si moartea Lui nu se datoreaza nici neputintei, nici silniciei, ci unei randuieli mai presus de minte si de cuvant. Stia mai dinainte ca vanzatorul se apropie; si nu numai ca n-a fugit, ci a si mers intru intampinarea lui.

"Si inca vorbind El, iata a venit Iuda, unul din cei doisprezece, si cu el multime multa cu sabii si bete, de la arhiereii si batranii poporului."

Frumoase unelte in mainile preotilor! Navalesc asupra Lui cu sabii si cu bete!

Evanghelistul spune: "Si cu ei Iuda, unul din cei doisprezece". Evanghelistul il numeste iarasi: "unul din cei doisprezece" si nu-i este rusine sa o spuna.

"Iar vanzatorul le daduse semn, zicand: "Pe Care-L voi saruta, Acela este, prindeti-L".

Vai, cata rautate a intrat in sufletul vanzatorului! Cu ce ochi se uita atunci la invatator? Cu ce gura il saruta? O, suflete ticalos! Ce-ai pus la cale? Ce-ai indraznit? Ce semn ai dat vinzarii? "Pe Care-L voi saruta", a spus Iuda. Se bizuia pe bunatatea invatatorului. Bunatatea Lui, care, mai mult decat orice, trebuia sa-l rusineze si sa-l lipseasca de orice iertare ca a vandut pe Cel Ce era atat de bun!

- Dar pentru ce Iuda a spus ca le va da semn?

- Pentru ca de multe ori Domnul, fiind inconjurat de iudei, a trecut printre ei fara sa-L vada. Si s-ar fi putut intampla si atunci aceasta daca Hristos ar fi voit. Voind deci sa-i arate lui Iuda lucrul acesta, Domnul a orbit atunci vederile celor ce venisera, si i-a intrebat:

"Pe cine cautati?"

Dar ei nu L-au cunoscut, desi erau cu faclii si cu lumini si aveau pe Iuda cu ei. Iar cand I-au raspuns: "Pe Iisus", El le-a spus: "Eu sunt Acela pe Care-L cautati." Apoi il intreaba iarasi pe Iuda:

"Prietene, pentru ce ai venit?"

Atunci a ingaduit Hristos sa fie prins, dupa ce Si-a aratat puterea Sa.

Evanghelistul Luca spune ca, chiar in ceasul acesta al vanzarii, Hristos cauta sa-l indrepte pe Iuda, spunandu-i: "Iuda, cu o sarutare vinzi pe Fiul Omului?" "Nici chipul vanzarii nu te rusineaza, Iudo?" ii spune Domnul. Totusi, pentru ca nici aceasta nu l-a impiedicat pe vanzator, Hristos a primit sa fie sarutat si S-a dat lor de buna voie; si au pus mana pe El; si L-au prins chiar in noaptea in care mancasera Pastele. Atat de mult clocoteau de manie, atat erau de inversunati; dar nimic n-ar fi putut daca Hristos nu le ingaduia. Aceasta insa nu-l scapa pe Iuda de osanda aceea de nesuferit, ci il osandeste si mai mult, pentru ca a ajuns mai salbatic decat o fiara, desi avusese atatea dovezi de puterea Lui, de blandetea si de bunatatea Lui.

"Si iata unul din cei ce erau cu Iisus, intinzind mina, a scos sabia si lovind pe sluga arhiereului, i-a taiat urechea. Atunci Iisus i-a zis: "intoarce sabia la locul ei; ca toti cei ce scot sabia, de sabie vor muri. Sau ti se pare ca nu pot sa rog pe Tatal Meu si sa-Mi trimita acum mai mult de douasprezece legiuni de ingeri? Dar cum se vor implini Scripturile, ca asa trebuie sa fie?"

- Cine a fost cel care a taiat urechea?

- Evanghelistul Ioan spune ca Petru a facut lucrul acesta din pricina firii lui inflacarate.

Dar se cade sa ne intrebam: Pentru ce purta sabie? Ca purta sabie se vede nu numai de aici, ci si din raspunsul pe care ucenicii l-au dat lui Hristos: "Sunt aici doua sabii."

- Pentru ce, dar, le-a ingaduit Hristos sa poarte sabii?

- Si la intrebarea aceasta ne raspunde tot evanghelistul Luca, care, spunand ca Hristos a zis ucenicilor Lui: "Cand v-am trimis fara de punga si fara traista si fara incaltaminte, ati avut nevoie de ceva?", iar cand ei au raspuns: "De nimic", le-a spus: "Iar acum cel ce are punga sa o ia, asemenea si traista; iar cel ce n-are sabie sa-si vanda haina lui si sa-si cumpere sabie". Iar cand ei au raspuns: "Sunt aici doua sabii", le-a spus: "Sunt de ajuns".

- Dar de ce le-a ingaduit sa poarte sabie?

- Ca sa-i incredinteze ca are sa fie vandut. De aceea le-a spus: "Sa-si cumpere sabie", nu ca sa se inarmeze cu sabii - Doamne fereste! - ci prin cuvintele acestea a aratat vanzarea.

- Dar pentru ce le spune sa ia traista?

- I-a invatat sa fie treji, sa privegheze si sa aiba multa ravna. La inceput, pentru ca erau neiscusiti, Hristos i-a incalzit cu marea Lui putere; acum insa ii scoate ca pe niste pui din cuib si le porunceste sa se foloseasca de aripile lor. Dar ca sa nu socoteasca ucenicii ca le-a ingaduit sa poarte sabie din pricina slabiciunii Lui, Domnul le aminteste de cele petrecute mai inainte, spunandu-le: "Cand v-am trimis fara punga, ati avut lipsa de ceva?", ca si prin una si prin alta sa cunoasca puterea Sa; si prin aceea ca i-a ocrotit si prin aceea ca acum ii lasa singuri.

- Dar de unde erau acolo sabii?

- Fusesera la cina si iesisera de la masa. Acolo erau si cutite pentru miel. Ucenicii, auzind ca au sa vina unii impotriva Domnului, poate ca au luat si sabii, ca sa le aiba de ajutor si sa lupte pentru invatatorul lor. Dar aceasta era numai ideea ucenicilor. De aceea Petru este certat de Hristos ca s-a slujit de sabie; si-l cearta cu aspra amenintare.

Petru a atacat sluga care s-a apropiat; a atacat-o cu caldura; dar n-a facut-o ca sa se apere pe el, ci pe invatatorul lui. Hristos insa n-a ingaduit sa se faca vreo vatamare; a vindecat urechea slugii. A facut o mare minune, in stare sa vadeasca blandetea si puterea Lui, dar si iubirea si bunatatea ucenicului. Petru a scos sabia din dragoste pentru Hristos si a bagat-o la locul ei din supunere fata de Hristos. Cand a auzit: "Baga sabia ta la locul ei", a ascultat indata si niciodata in toata viata lui n-a mai facut asta. Evanghelistul Luca spune ca ucenicii L-au intrebat pe Domnul: "Sa lovim cu sabia?", dar Domnul i-a oprit. A vindecat sluga ranita, iar pe ucenic l-a certat si l-a amenintat; si ca sa-l convinga, a spus: "Toti cei ce scot sabia, de sabie vor muri".

Adauga si un temei cuvintelor Lui: "Sau vi se pare ca nu pot sa rog pe Tatal Meu sa-Mi trimita mai mult de douasprezece legiuni de ingeri? Dar ca sa se plineasca Scripturile". Cu aceste cuvinte, Hristos, a stins mania lor, aratandu-le ca si Scripturile hotarasc lucrul acesta. De aceea i-a rugat mai inainte pe ucenici sa indure cu resemnare tot ce se intampla, cunoscand ca totul se intampla dupa voia lui Dumnezeu. Si i-a mangaiat pe ucenici cu doua temeiuri: unul, ca vor fi pedepsiti cei ce fac rau: "Toti cei ce scot sabia, de sabie vor muri", al doilea, ca El nu sufera acestea fara voia Lui: "Pot sa rog pe Tatal Meu".

- Dar pentru ce n-a spus: "Sau credeti ca nu pot sa-i omor pe toti?"

- Pentru ca pareau a fi mai vrednice de crezare cuvintele spuse; ca apostolii nu aveau inca despre Hristos parerea ce I se cuvenea. Cu putin mai inainte spusese: "intristat este sufletul Meu pana la moarte", si: "Parinte, sa treaca de la Mine paharul acesta"''; a fost vazut apoi tulburat sufleteste, plin de sudoare si intarit de inger. Asadar, pentru ca Hristos a aratat multe slabiciuni omenesti, n-ar fi fost crezut daca ar fi spus: "Credeti ca nu pot sa-i omor pe toti?" De aceea a spus: "Sau socotiti ca nu pot sa rog pe Tatal Meu?".

Apoi spune iarasi cuvinte pe care le-ar fi spus orice om: "Sa-mi trimita douasprezece legiuni de ingeri". Daca un inger a ucis o suta optzeci si cinci de mii de ostasi inarmati, ar fi fost, oare, nevoie de douasprezece legiuni pentru o mie de oameni? Nu! Dar Hristos graieste asa din pricina fricii si slabiciunii ucenicilor; ca erau morti de frica. De aceea aduce ca temei Scripturile, spunand: "Cum se vor implini Scripturile?" ii infricoseaza si mai mult cu cuvintele Scripturii: "Daca Scripturile spun aceasta, le zice Domnul, pentru ce va impotriviti acestor oameni, luptandu-va cu ei?"

Aceste cuvinte le-a spus ucenicilor Sai; celorlalti le graieste asa:

"Ca la un talhar ati iesit cu sabii si cu bete sa Ma prindeti? In fiecare zi sedeam in templu invatand si nu M-ati prins!"

Uita-te cate a facut Hristos ca sa zguduie sufletele celor care au tabarat asupra Lui: i-a aruncat cu fata la pamant, a vindecat urechea slugii, i-a amenintat cu moartea, caci "cine scoate sabia de sabie va muri! Cu vindecarea urechii i-a incredintat si de adevarul acestor cuvinte. De fiecare data Hristos isi arata puterea Lui si prin cele ce face si prin cele ce spune ca se vor intampla in viitor, pentru a le arata ca prinderea Lui nu se datoreaza puterii lor. De aceea a si adaugat: "in fiecare zi eram cu voi si sedeam invatand si nu M-ati prins". Si cu aceste cuvinte le arata ca prinderea Lui s-a facut cu voia Lui. Trece peste minuni si vorbeste numai de invatatura Sa, ca sa nu para ca se lauda. "Cand invatam, nu M-ati prins. Cand am tacut, atunci ati tabarat asupra Mea! Eram in templu si nimeni n-a pus mana pe Mine. Acum insa la o vreme nepotrivita si la miezul noptii, v-ati aruncat asupra Mea cu sabii si cu bete. Pentru ce era nevoie de aceste arme, cand am fost tot timpul in mijlocul vostru?" Cu aceste cuvinte le-a aratat ca, daca nu S-ar fi dat de buna voie in mana lor, n-ar fi putut pune mana pe El. Daca n-au putut sa-L prinda atunci cand il aveau in mana, daca n-au putut sa puna mana pe El atunci cand il aveau in mijlocul lor, nici acum n-ar fi putut-o face, daca n-ar fi voit sa fie prins. Hristos insa lamureste si nedumerirea aceasta: pentru ca acum a voit.

"Dar aceasta s-a facut, a spus El, ca sa se plineasca Scripturile profetilor."

Ai vazut ca pana in cel din urma ceas si chiar in clipa vanzarii a facut totul pentru indreptarea acelora, vindecand, profetind, amenintand: "De sabie vor muri", spunand ca de buna Sa voie sufera: "in fiecare zi eram cu voi, invatandu-va", aratand ca este de acord cu Tatal: "Ca sa se implineasca Scripturile profetilor".

- Dar pentru ce nu L-au prins in templu?

- Pentru ca in templu n-ar fi indraznit din pricina multimii. De aceea Hristos a si iesit afara din oras, pentru ca si locul si timpul sa le ingaduie sa-L prinda si pentru ca pana in cel din urma ceas sa le taie orice cuvant de aparare. Cum ar fi putut da o invatatura potrivnica, El, Care S-a dat pe Sine pentru ca sa se implineasca profetiile?

"Atunci toti ucenicii Lui, lasandu-L, au fugit."

Cand L-au prins, ucenicii au stat pe loc; dar dupa ce a grait cuvintele acelea catre cei ce L-au prins, au fugit. Au vazut ca nu mai este cu putinta sa mai scape, de vreme ce de buna voie Se da pe mana lor si spusese ca se face aceasta potrivit Scripturilor.

Dupa ce au fugit ei,

"L-au dus la Caiafa, iar Petru L-a urmat si a intrat sa vada care este sfarsitul."

Mare este dragostea ucenicului! N-a fugit nici cand a vazut pe ceilalti ucenici fugind, ci a ramas si a intrat impreuna cu El. E drept, a intrat si Ioan, dar acesta era cunoscut la curtea arhiereului.

- Si pentru ce L-au dus acolo unde erau adunati toti?

- Pentru ca sa se faca toate cu hotararea arhiereilor. Caiafa era atunci arhiereu; si toti erau acolo si-L asteptau pe Iisus. Pentru aceasta privegheau si erau treji! Scriptura spune ca nici n-au mancat atunci Pastele, ci in acest scop au stat toata noaptea treji. Cand evanghelistul Ioan a spus ca era dimineata, a adaugat: "N-au intrat in pretoriu ca sa nu se spurce, ci sa manance Pastele."

- Ce putem spune?

- Ca au mancat Pastele in alta zi si au calcat in picioare legea din dorinta de a-L ucide pe Hristos. Hristos n-a calcat timpul Pastelor, dar ei indrazneau orice, chiar daca ar fi calcat mii si mii de legi. Altadata, cand fierbeau cumplit de manie, n-au putut pune mana pe El, desi au incercat de multe ori sa-L omoare; acum insa, cand au pus mana pe El intr-un chip atat de neasteptat, au preferat sa lase si Pastele numai ca sa-si implineasca ucigasa lor dorinta. De aceea s-au si adunat cu totii. Era o adunare de ciumati. Si vrand sa dea ticalosiei acesteia o infatisare de judecata, au cautat si martori. "Dar marturiile nu se potriveau", spune evanghelistul Marcu. Atat era de plasmuita judecata! Totul era numai tulburare si zgomot.

"Si venind martori mincinosi au spus: Acesta a zis: Voi darama templul acesta si in trei zile il voi zidi."

- Hristos intr-adevar spusese: "in trei zile", dar n-a spus: "il voi darama", ci "daramati", si n-a vorbit despre templul din Ierusalim, ci despre trupul Lui.

- Ce a facut arhiereul?

- Voind sa-L faca pe Domnul sa Se apere, ca sa-L prinda in cuvant, a spus:

"Nu auzi ce marturisesc acestia impotriva Ta? Iar El tacea."

Orice aparare ar fi fost fara de folos. Nimeni n-ar fi ascultat-o. Era numai o forma de judecata. De fapt era un atac de talhari care ataca la drumul mare. De aceea a tacut Hristos. Arhiereul insa staruia, zicand:

 

"Te jur pe Dumnezeul cel viu sa ne spui daca Tu esti Hristosul, Fiul Dumnezeului celui viu. Iar El a spus: Tu ai zis! Dar Eu va spun: De acum veti vedea pe Fiul Omului sezand in dreapta puterii si venind pe nori. Atunci arhiereul si-a sfasiat vesmintele lui, zicand: A hulit!"

A facut lucrul acesta ca sa fie si mai impovaratoare invinuirea adusa Domnului; a facut mai tari cuvintele sfasiindu-si hainele. Spusele Domnului bagasera frica in ascultatori, de aceea arhiereul a facut acum ceea ce facusera iudeii la uciderea lui Stefan cand si-au astupat urechile.

- Si ce hula era aceea? Ca Hristos spusese doar mai inainte cand erau ei adunati: "Zis-a Domnul Domnului Meu: Sezi de-a dreapta Mea", si a talcuit aceste cuvinte. Atunci n-au indraznit sa spuna ceva, ci au tacut si de atunci nu L-au mai contrazis. Cum se face, dar, ca acum numesc spusele Sale hula?

- Dar pentru ce le-a raspuns Hristos asa?

- Ca sa le taie orice cuvant de aparare; ca pana in cea din urma zi i-a invatat ca El este Hristos, ca sta in dreapta Tatalui si ca va veni iarasi sa judece lumea, cuvinte care arata desavarsitul acord dintre El si Tatal.

Asadar, dupa ce si-a sfasiat hainele, arhiereul a spus:

"Ce vi se pare?"

Nu pronunta el hotararea, ci-i pofteste pe ceilalti, ca si cum ar fi fost vorba de niste pacate cunoscute de toti si de o hula invederata. Stiau ca daca ar fi ajuns sa se judece pricina si sa se cerceteze cu de-amanuntul, Hristos ar fi fost absolvit de orice vina, de aceea il osandesc fara judecata si baga in mintea ascultatorilor gandul acesta, spunandu-le:

"Voi ati auzit hula!"

Aproape ca i-a silit si i-a constrans sa pronunte hotararea.

- Ce au spus aceia?

"Vinovat este de moarte!"

L-au si socotit osandit. Au procedat asa ca sa-l faca si pe Pilat sa pronunte aceeasi sentinta. Arhiereii stiau aceasta si de aceea au spus: "Vinovat este de moarte!". Aceiasi oameni sunt si parasi si judecatori, aceiasi si cei ce pronunta hotararea; aceiasi oameni au facut atunci totul.

- Dar pentru ce nu L-au invinuit ca a calcat sambata?

- Pentru ca de multe ori le inchisese gura. De altfel chiar din pricina celor spuse atunci voiau sa-L prinda si sa-L osandeasca.

- Arhiereul, luandu-o inainte, a scos din gura celor adunati hotararea, atragandu-i pe toti de partea lui prin sfarsierea hainelor. Si L-au dus la Pilat ca pe unul ce fusese osandit. Astfel arhiereul a facut totul. Lui Pilat nu i-a spus nici una din invinuirile aduse.

- Dar ce i-a spus?

"De n-ar fi fost acesta facator de rele, nu L-am fi dat tie!"

Voiau sa-L omoare punandu-I in spate crime obstesti.

- Dar pentru ce nu L-au ucis pe ascuns?

- Pentru ca voiau sa-I atace si slava lui. Multi auzisera de El, multi il admirau si se minunau de El, de aceea arhiereii si-au dat toata silinta sa-L ucida pe fata, inaintea tuturora. Hristos nu i-a impiedicat, ci S-a slujit de rautatea lor spre vadirea adevarului, pentru ca moartea Lui sa ajunga cunoscuta. A iesit cu totul altceva decat ce voiau arhiereii. Voiau sa-L faca de ocara, sa-L faca de rusine prin osandirea aceasta. Hristos insa tocmai prin aceasta a stralucit mai mult. Si dupa cum spuneau: "Sa-L omoram, ca nu cumva sa vina romanii si sa ne ia cetatea si neamul" si dupa ce L-au omorat s-a intamplat ce-au spus, tot asa si acum; si-au dat toata silinta sa-L rastigneasca in fata intregii lumi, ca sa-I vatame slava; dar a iesit cu totul dimpotriva. Iudeii aveau si ei puterea sa-L ucida - asculta ce le spune Pilat:

"Luati-L voi si dupa legea voastra judecati-L."

Dar n-au voit, pentru ca sa para ca a fost ucis ca un calcator al legilor statului, ca unul ce a vrut sa ia puterea, ca un razvratit impotriva ordinei de stat. De aceea L-au si rastignit impreuna cu talharii; de aceea au si spus: "Nu scrie: Acesta este imparatul iudeilor", ci: "El a spus!". Toate acestea s-au facut pentru adevar, pentru ca iudeii sa nu aiba nici macar o umbra de nerusinata aparare. La fel si cu mormantul! Pecetile si paza au facut sa straluceasca si mai mult adevarul. Acelasi lucru l-au facut si batjocoririle, bataile de joc si ocarile. Asa e minciuna. Pe acolo se descopera, pe unde se unelteste. Asa s-a intamplat si acum. Cei ce pareau biruitori, aceia mai ales au fost facuti de rusine, aceia au fost biruiti si au pierit, iar Cel Ce parea invins, Acela mai cu seama a stralucit si a invins cu tarie.

"Atunci L-au scuipat in obraz si L-au batut cu pumnii, iar altii ii dadeau palme, zicand: "Profeteste-ne, Hristoase, cine este cel ce Te-a lovit!

- Pentru ce au mai facut asta, odata ce aveau sa-L omoare? Pentru ce mai era nevoie de batjocura aceasta?

- Ca sa afli, din tot ce s-a petrecut atunci, cat de rai la suflet erau judecatorii Lui. Ca si cum ar fi dat peste un animal de vanat, asa erau de salbataciti, asa erau de innebuniti; au facut petrecere din chinuirea Lui, au tabarat asupra Lui cu bucurie, dandu-si la iveala firea lor cea ucigasa.

Tu insa minuneaza-te de filozofia ucenicilor! Cu cata amanuntime, cu cat adevar istorisesc totul! Se vede de aici firea lor iubitoare de adevar. Istorisesc asa cum s-au petrecut cele ce pareau o ocara; nu ascund nimic, nu se rusineaza de nimic, ci socotesc cea mai mare slava - dupa cum si este - ca Stapanul lumii a primit sa sufere unele ca acestea pentru noi.

Lucrul acesta arata si purtarea de grija cea nespusa a lui Hristos, dar si rautatea de neiertat a acelora care au indraznit acestea fata de Cel atat de linistit si bland, fata de Cel Care le-a incantat urechile cu cuvinte care ar fi fost in stare sa faca din leu miel. Lui Hristos nu I-a lipsit blandetea, dar nici acelora, ocara si salbatacia in tot ce faceau, in tot ce spuneau. Pe toate acestea le-a prezis si profetul Isaia, vestindu-le mai dinainte si aratand intr-un cuvant toata aceasta ocara: "in chipul in care multi se vor minuna de Tine, spune Isaia, in acelasi chip va fi necinstit chipul Tau de oameni si slava Ta, de fiii oamenilor". Ce poate egala, oare, ocara aceasta? Au scuipat si au palmuit obrazul acela de care marea s-a dat inapoi cand L-a vazut, de care soarele si-a tras inapoi razele sale cand L-a privit pe cruce. L-au lovit in cap, innebuniti de nebunia lor cumplita. L-au ranit cu rani pline de ocara, ca L-au batut cu pumnii si L-au palmuit, iar la ranile acestea au mai adaugat si ocara scuipatului. Au rostit apoi si cuvinte pline de batjocura, spunand: "Profeteste-ne, Hristoase,cine este cel ce Te-a lovit!".

Il batjocoresc asa, pentru ca multi spuneau ca e profet. Alt evanghelist spune ca faceau asta acoperindu-I fata cu haina, ca si cum ar fi avut in fata lor un om de nimica, un om de trei parale. Si nu numai oamenii liberi, ci si sclavii fusesera cuprinsi atunci de aceasta nebunie. Pe acestea sa le citim des, pe acestea sa le ascultam cum trebuie, pe acestea sa le scriem in mintea noastra, ca acestea sunt cinstea noastra. Cu acestea ma laud tare, ma laud nu numai cu miile si miile de morti pe care i-a inviat, ci si cu patimile pe care le-a patimit. Pe acestea Pavel neincetat le aminteste: crucea, moartea, patimile, ocarile, insultele, batjocoririle. Uneori spune: "Sa iesim la El purtand ocara Lui", alteori: "Care, in locul bucuriei ce-I sta inainte, a rabdat crucea, dispretuind rusinea."

"Iar Petru sedea afara in curte, si s-a apropiat de el o slujnica, zicand: Si tu erai cu Iisus Galileanul. Iar el s-a lepadat inaintea lor, a tuturor zicand: Nu stiu ce zici! Iesind el la poarta, l-a vazut pe el alta si a zis: Si acesta era acolo cu Iisus Nazarineanul. Si iarasi s-a lepadat cu juramant. Iar dupa putin, apropiindu-se de cei ce stateau, au zis lui Petru: Cu adevarat si tu esti dintre ei, ca si graiul te vadeste. Atunci a inceput sa se blesteme si sa se jure: Nu stiu pe omul acesta. Si indata a cantat cocosul. Si si-adus aminte Petru de cuvantul lui Iisus, care spusese: Mai inainte de a canta cocosul, te vei lepada de Mine de trei ori. Si iesind afara a plans cu amar."

O, noi si straine lucruri! Cand Petru L-a vazut pe invatator numai prins atat de tare clocotea ca a scos sabia si a taiat urechea slugii arhiereului, dar acum, cand ar fi trebuit sa se revolte si mai mult, sa se inflacareze si mai mult, sa arda si mai mult - doar auzea cum il ocarasc pe Domnul - acum Petru se leapada de El.

- Dar pe care om nu l-ar fi scos din minti cele petrecute atunci?

- Da, e drept, dar ucenicul, biruit de frica, nu numai ca nu se revolta, dar se si leapada; ii este frica si de amenintarea unei slujnice sarmane si neinsemnate; si nu numai o data, ci de doua si de trei ori, in scurta vreme, si nu in fata judecatorilor; era doar afara, in curte. L-au intrebat cand a iesit pe poarta; si nici asa nu si-a dat seama indata de caderea lui. Evanghelistul Luca spune ca Hristos S-a uitat la el, aratand ca Petru nu numai ca s-a lepadat de Domnul, dar ca nici nu si-a adus singur aminte, desi a cantat cocosul, ci a fost nevoie sa i-o aminteasca tot invatatorul, iar privirea Lui a fost in locul glasului. Atat de speriat era. Evanghelistul Marcu spune, la randul sau, ca Petru sa lepadat intaia oara atunci cand cocosul a cantat intaia oara; iar cand s-a lepadat a treia oara, cocosul a cantat a doua oara. Marcu istoriseste mai cu de-amanuntul slabiciunea lui Petru si ne arata ca era mort de frica. Pe toate acestea Marcu le stia de la dascalul sau, ca a fost ucenicul lui Petru. Aceasta mai cu seama trebuie sa ne uimeasca! Ca Marcu nu numai ca n-a ascuns greseala dascalului sau, ci a si istorisit-o mai lamurit decat ceilalti evanghelisti, pentru ca a fost ucenicul lui Petru.

Poate ca cineva m-ar intreba:

- Cum pot fi adevarate spusele evanghelistilor, cand Matei spune ca Domnul a zis: "Amin zic tie, ca mai inainte de a canta cocosul te vei lepada de Mine de trei ori", iar Marcu spune ca dupa ce s-a lepadat a treia oara cocosul a cantat a doua oara.

- Spusele evanghelistilor sunt cu totul adevarate si nu se contrazic. Pentru ca de obicei cocosul canta la fiecare cantat de trei ori si de patru ori, Marcu ne vorbeste despre aceste cantece repetate ale cocosului, ca sa arate ca nici glasul cocosului nu l-a oprit pe Petru de la cadere si nu i-a adus aminte. Asa ca sunt adevarate si spusele lui Matei si ale lui Marcu. Inainte de a termina cocosul intaiul sau cantat, Petru s-a lepadat de trei ori. Si nici dupa ce i-a adus aminte Hristos de pacatul lui n-a indraznit sa planga inaintea tuturora, ca sa nu-l dea de gol lacrimile, ci "a iesit afara si a plans cu amar".

"Iar daca s-a facut ziua, L-au dus pe Iisus de la Caiafa la Pilat."

Pentru ca arhiereii voiau sa-L omoare si pentru ca nu puteau sa faca ei aceasta din pricina sarbatorii, L-au dus la guvernator.

Tu insa uita-mi-te cum s-au amestecat lucrurile, ca uciderea Lui sa aiba loc in timpul sarbatorii Pastelui. Asa fusese randuit de sus.

Sfantul Ioan Gura de Aur

Calendar Ortodox