Sfintii Trei Ierarhi
Spre sfarsitul secolului al XI-lea, la Constantinopol se iscase o mare disputa legata de cei trei ierarhi, pe care ii praznuim pe 30 ianuarie, oamenii intrebandu-se care este mai mare: Sfantul Vasile cel Mare, Sfantul Grigorie Teologul sau Sfantul Ioan Gura de Aur. Dupa cativa ani de la declansarea neintelegerilor, cei trei sfinti au inceput sa i se arate aievea, unul cate unul, episcopului Evhaitelor, Sfantului Ioan Mauropous. In cele din urma, in anul 1084, intr-o vedenie, fericitului i-au aparut cei trei sfinti impreuna.
Cuvintele
pe care cei trei ierarhi i le-au adresat Sfantului Ioan ne arata modul in care
sfintii conlucreaza - cu Dumnezeu si intre ei -, asa cum si noi trebuie sa ne
unim, in cuvant si in lucrare:
"Dupa
cum vezi, noi la Dumnezeu una suntem si nici o vrajba nu este intre noi.
Fiecare din noi, la timpul sau, indemnati de Duhul Sfant, am scris invataturi
pentru mantuirea oamenilor.
Cum
ne-a insuflat Duhul Sfant, asa am invatat. Nu este intre noi unul intai si
altul al doilea. De chemi pe unul, vin si ceilalti doi. Drept aceea,
sculandu-te, porunceste, celor ce se invrajbesc, sa nu se mai certe pentru noi.
Ca nevointa noastra, cat am fost in viata si dupa moarte, a fost sa impacam pe
oameni si sa aducem in lume pace si unire. Impreuneaza-ne, dar, facandu-ne praznic
la cate trei intr-o singura zi, si instiinteaza cu aceasta pe crestini, ca noi
in fata lui Dumnezeu, una suntem."
In
urma acestei vedenii, Sfantul Ioan a ales ziua de 30 ianuarie pentru praznuirea
comuna a celor Trei Ierarhi, stingandu-se astfel si disputele din capitala,
lumea unindu-se in sarbatorirea impreuna a Sfantului Ierarh Vasile cel Mare, a
Sfantului Grigorie Teologul si a Sfantului Ioan Gura de Aur.
Pentru
a recunoaste valoarea teologica a Sfintilor Trei Ierarhi, prin hotararea luata
la Atena, la primul Congres al Profesorilor de Teologie din anul 1936, Sfintii
Trei Ierarhi au devenit patronii spirituali ai institutiilor de invatamant
teologic ortodox din intreaga lume.
Troparul
Sfintilor Trei Ierarhi
Pe
acesti trei luminatori mai mari ai dumnezeirii cei intreit stralucitoare, pe
cei ce lumineaza lumea cu razele dumnezeiestilor invataturi, pe raurile
intelepciunii cele cu miere curgatoare care adapa toata faptura cu apele
cunostintei de Dumnezeu, pe Marele Vasile si de Dumnezeu cuvantatorul Grigorie,
impreuna cu slavitul Ioan, cel cu limba si cu cuvintele de aur, toti cei
iubitori de cuvintele lor, adunandu-ne cu cantari sa-i cinstim; ca acestia
Treimii pururea se roaga pentru noi.
Maine
facem pomanirea Sfintii Chir si Ioan
Sursa:
CrestinOrtodox.ro
Predica
la Sfintii Trei Ierarhi - Preafericitul Parinte Daniel
Comentarii
Trimiteți un comentariu