Sfintii 14.000 de prunci ucisi din porunca lui Irod
Potrivit relatarilor biblice si Sfintei Traditii, Irod a fost foarte suparat la aflarea vestii ca in regatul sau se va naste un imparat caruia i se vor inchina toate popoarele. Astfel, Irod a poruncit celor trei magi sa-l anunte unde se afla Hristos, Imparatul Care S-a nascut: "Si trimitandu-i la Betleem, le-a zis: Mergeti si cercetati cu de-amanuntul despre Prunc si, daca Il veti afla, vestiti-mi si mie, ca, venind si eu, sa ma închin Lui" (Mt. 2, 8)
Mergand
cei trei magi in Betleem sa se inchine lui Hristos, nu s-au mai intors la
Ierusalim ca sa-l anunte pe Irod unde se afla dumnezeiescul Prunc. La porunca ingerului acestia s-au intors in tara lor urmand alta
cale. Vazand ca a fost inselat de magi,
Irod s-a maniat si a poruncit uciderea tuturor pruncilor de parte barbateasca,
din tot Beleemul Iudeii si din imprejurimi, gandind ca astfel va ucide pe noul
imparat. S-a implinit astfel
prorocia: "Glas se aude in Rama,
bocet si plangere amara. Rahila isi plange copiii (Ieremia 31: 15; Matei 2:
18). Irod credea ca daca ii va ucide pe toti pruncii, Il va ucide si pe
Imparatul Hristos, ignorand insa, ca Imparatia Mantuitorului nu este din lumea
aceasta.
Crima
aceasta fara seaman s-a petrecut la un an dupa Nasterea Mantuitorului, cand
Irod cauta Pruncul ca o fiara salbatica, ca sa il ucida. Prin voia lui
Dumnezeu, familia sfanta si Pruncul Iisus s-au refugiat in Egipt si astfel a
scapat de mania imparatului.
Tot
in aceasta vreme, la porunca lui Irod,
Zaharia, tatal Sfantului Ioan Botezatorul, pentru ca nu l-a dat pe fiul
la moarte, a fost ucis de catre soldati in Templul din Ierusalim. Dupa moartea acestuia, Irod a pus la cale
omorarea batranilor lui Israel, cei pe care ii intrebase despre Prunc, si care
ii spusesera ca are sa se nasca in Betleemul Iudeii. Tot atunci au fost ucisi:
Hircan, Marele Preot, si cei saptezeci de batrani ai Sinedriului.
Tot
in acesta zi facem pomenirea:
Cuviosului
Marcel, staretul Manastirii Achimitilor;
Comentarii
Trimiteți un comentariu