Anul Nou bisericesc

La Multi ani! Sa traiti oameni cu Dumnezeu!

Anul Nou bisericesc incepe pe 1 septembrie si se incheie pe 31 august. Potrivit traditiei iudaice, in aceasta zi Dumnezeu a inceput lucrarea de creare a lumii si tot in aceasta zi, Mantuitorul a pus inceput activitatii Sale de propovaduire a Evangheliei. Anul bisericesc sta sub ocrotirea Maicii Domnului. Acest lucru ne este descoperit si in troparul slujbei in care ii multumim lui Dumnezeu pentru tot ceea ce ne-a daruit in anul care a trecut si Il rugam sa binecuvinteze anul care incepe: "A toata faptura, Ziditorule, Cel ce vremile si anii ai pus intru puterea Ta, binecuvinteaza cununa anului bunatatii Tale, Doamne, pazind in pace poporul si tara aceasta, pentru rugaciunile Nascatoarei de Dumnezeu, si ne mantuieste pre noi".

Anul bisericesc nu este identic cu anul liturgic

Daca anul bisericesc incepe pe data de 1 septembrie, anul liturgic isi are inceputul in ziua Sfintelor Pasti. De la aceasta sarbatoare se numara Evangheliile si Duminicile anului bisericesc. Anul liturgic se imparte in trei mari perioade:

a) Perioada Triodului (perioada prepascala)

b) Perioada Penticostarului (perioada pascala)

c) Perioada Octoihului (perioada postpascala).

Fiecare din aceste perioade cuprinde un anumit numar de saptamani.

a) Timpul Triodului tine de la Duminica Vamesului si a Fariseului (cu trei saptamani inainte de inceputul postului Pastilor) pana la Duminica Pastilor (total 10 saptamani).

b) Timpul Penticostarului tine de la Duminica Pastilor pana la Duminica I-a dupa Rusalii sau a Tuturor Sfintilor (total opt saptamani).

c) Timpul Octoihului tine tot restul anului, adica de la sfarsitul perioadei Penticostarului pana la inceputul perioadei Triodului. Este cea mai lunga perioada din cursul anului bisericesc.

Pe data de 1 septembrie il sarbatorim si pe Sfantul Cuvios Dionisie Exiguul - parintele erei crestine. Canonizarea Sfantului Dionisie Exiguul s-a facut in sedinta de lucru a Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane din 8-9 iulie 2008.

An Nou cu bucurii!

Sursa: CrestinOrtodox.ro

Sinaxar - Anul Nou Bisericesc

Dumnezeu, Imparatul veacurilor, Cel ce a pus vremile si anii intru a Sa putere, a asezat spre slava Sa si spre folosul oamenilor felurite praznice. In Vechiul Asezamant a dat porunca sa se praznuiasca in chip deosebit luna lui septembrie, la inceputul anului bisericesc, ca poporul ales sa se indulceasca de roadele campului, slujind bunului Dumnezeu cu mai multa dragoste.

A grait Domnul cu Moise si a zis: "Spune fiilor lui Israel: In luna a saptea, ziua intii a lunii sa va fie zi de odihna, sarbatoarea trimbitelor si adunare sfinta sa aveti; nici o munca sa nu faceti, ci sa aduceti ardere de tot Domnului" (Leviticul 23, 24-25). Ca precum Atotcreatorul, dupa zidirea lumii si a tuturor fapturilor Sale, a binecuvantat si a sfintit ziua a saptea, odihnindu-Se intru dinsa, asa i-a poruncit si omului, zicand: "Sase zile sa lucrezi, iar in ziua a saptea, care este sambata (sabatul) Domnului Dumnezeului tau, sa nu faci nici un fel de lucru in aceasta zi". La fel si ziua intai din luna a saptea a binecuvantat-o si sfintind-o, a poruncit poporului Sau sa se odihneasca de lucrurile lui. In cartea Levitilor zice catre Moise: "In ziua a cincisprezecea a lunii a saptea, cand va strangeti roadele pamantului, sa sarbatoriti sarbatoarea Domnului sapte zile..." (Leviticul 23, 39).

Iata care era pricina praznuirii acestei luni. In aceasta luna, scazand apele potopului, corabia lui Noe a stat pe Muntele Ararat. In aceasta luna, Sfantul prooroc Moise s-a coborat a doua oara din munte, avandu-si fata prealuminata si aducand Tablele cele noi, care aveau in ele scrisa Legea Domnului. In aceasta luna a inceput a se zidi cortul Domnului in cetele israelitilor. In aceasta luna arhiereul cel mare intra singur, o data pe an, in cortul ce se numea Sfanta Sfintelor, care era dupa a doua catapeteazma, ca sa aduca jertfa singeroasa pentru sine si pentru nestiintele poporului. In aceasta luna, poporul lui Dumnezeu se curata de pacatele facute in anul intreg, smerindu-si cu post sufletele inaintea lui Dumnezeu si aducind ardere de tot Domnului.

In aceasta luna a fost sfintita prea minunata si prea slavita biserica a Domnului zidita de Solomon si s-a pus in ea chivotul Legii. In aceasta luna se adunau toate semintiile lui Israel in Ierusalim la praznic, pentru ca le poruncise Domnul, zicind: "Aceasta este cea mai mare zi de odihna pentru voi si sa smeriti sufletele voastre prin post" (Leviticul 16, 31). Din aceasta luna incepeau a se numara anii poruncilor Legii Vechi, care se intindeau pana la 50 de ani, precum a poruncit Domnul celor ce intrasera in pamantul fagaduintei. Numarind 49 de ani, al 50-lea cu dinadinsul sa-l praznuiasca, nu numai ei singuri si robii lor, boii si catirii lor, ci si pamantul pe care locuiau sa fie nearat si nesemanat; nici chiar spicele ce cresteau pe el sa nu le stranga, nici strugurii din vii, nici roadele din gradini sa nu se culeaga si sa fie lasate spre hrana oamenilor saraci, a animalelor si a pasarilor.

In cartea Leviticul se scrie: "In ziua curatirii sa trambitezi cu trambita in toata tara voastra. Sa sfintiti anul al cincizecilea si sa se vesteasca slobozenie pe pamantul vostru pentru toti locuitorii lui... sa nu semanati, nici sa secerati ceea ce va creste de la sine din pamant... Sa nu culegeti cele sfintite ale lui Dumnezeu si se vor hrani saracii poporului tau, iar ramasitele le vor manca fiarele cimpului. Asa sa faci si cu viata si cu maslinii tai" (Levitic 25, 9, 10, 11; Iesirea 23, 11). In al 50-lea an se iertau datoriile datornicilor, se dadea libertate robilor si cu mare grija se pazea pe sine tot omul, sa nu manie pe Dumnezeu cu vreun pacat, nici sa mahneasca pe aproapele, pentru ca era anul iertarii si al curatirii de pacate. Aceasta porunca a Domnului se intindea pina la al 50-lea an, si se impartea in sapte septimi de ani, adica de 7 ori cite 7 ani, si fiecare al 7-lea an se numea "simbata" (sabat), adica odihna.

Asa a grait Domnul, prin Moise, fiilor lui Israel: "Sase ani sa semeni ogorul tau, si sase ani sa lucrezi via ta si sa aduni roadele lor; iar anul al saptelea sa fie an de odihna a pamintului, ogorul tau sa nu-l semeni si via ta sa n-o tai in anul acela. ...Iar de veti zice: Dar ce sa mancam in anul al saptelea, cand nici nu vom semana, nici nu vom aduna roadele noastre? Va voi trimite binecuvantarea Mea in anul al saselea si va aduce roadele sale pentru trei ani" (Leviticul 25, 3-4, 20-21). Toti anii acestia in care Domnul randuise odihna oamenilor si pamintului sa inceapa din luna septembrie, dupa porunca Domnului: "Sa vestiti anul odihnei in luna a 7-a (adica in luna septembrie), pentru ca aceasta este a 7-a luna de la martie, care este intaia luna de la facerea lumii."

Insa nu numai porunca Legii Vechi, ci si Indictionul paganilor tot din luna septembrie a fost randuit sa inceapa. Pentru Indictionul paganilor romani se povestesc urmatoarele: August, imparatul Romei, dupa ce a biruit pe Antonie si Cleopatra care stapineau Egiptul, a inceput sa stapineasca singur toata lumea. Atunci, pentru adunarea impozitelor din toate partile imperiului, a randuit Indictionul care aminteste porunca aceea data la 15 ani o data. Si au despartit Indictionul in trei parti a cate 5 ani, pentru ca darile de pe toti cei 15 ani sa se stringa in anul al 5-lea. Indictionul il asezase insa pentru tarile cele mai indepartate, de la marginea imperiului, de la care cu greutate se adunau darile in toti anii si abia in anul al 5-lea putea sa se aduca la Roma. Pentru aceasta fiecare al 5-lea an din Indiction se numea Lustrum, adica stralucit, intrucit in acel an oamenii se veseleau cu luminari aprinse in miini, pentru ca impozitele strinse fusesera predate Cezarului de buna voie, si nu cu sila.

Indictionul s-a intins pana la 15 ani, deoarece in primii 5 ani se dadeau fier si arama pentru facerea sabiilor, a sulitelor, a coifurilor, a scuturilor, a zalelor si a altor arme ostasesti. In a doua perioada de 5 ani, se lua argint pentru plata soldei ostasilor, iar in a treia perioada de 5 ani se aducea la Roma aur spre impodobirea zeilor lor mincinosi. Astfel, tinind rotunjimea Indictionului de 15 ani, incepea iarasi intiiul an, numindu-l pe acela An Nou. Iar inceputul acesta se aseza la intaia zi a lunii septembrie, caci in acea vreme August, imparatul Romei, biruind pe Antonie si Cleopatra, se cinstea singur stapinitor a toata lumea. Asa a fost asezat Indictionul la romani.

Astfel a primit si Sfanta Biserica sa praznuiasca inceputul Indictionului in ziua dintai a lunii septembrie, pentru urmatoarele pricini: in aceasta luna se praznuia la evrei si in toata lumea Anul Nou; acum a mers Domnul nostru Iisus Hristos in Nazaret, unde crescuse, si in zi de simbata a intrat in adunarea evreilor, cum era obiceiul la ei, sa se adune mai ales sambata in sinagoga si sa invete poporul din cartile proorocilor. Atunci, intrand Iisus in mijlocul dascalilor si sculandu-Se sa citeasca, I-au dat cartea proorocului Isaia pe care, deschizand-o, a aflat locul unde era scris: "Duhul Domnului peste Mine, pentru care M-a uns a binevesti saracilor, M-a trimis a vindeca pe cei zdrobiti la inima, a propovadui celor robiti iertare si orbilor vedere; a slobozi pe cei sfaramati, usurandu-i; a marturisi anul Domnului bine primit". Apoi, inchizand si dand cartea, a inceput sa invete, aratandu-Se pe Sine ca este adevaratul Mesia trimis oamenilor de Dumnezeu-Tatal, spre mantuirea si innoirea vietii, implinindu-se astfel scriptura citita, si toti "Il marturiseau si se mirau de cuvintele harului care ieseau din gura Lui" (Luca 4, 17, 19).

Praznicul Anului Nou bisericesc s-a asezat de catre Sfintii Parinti la Sinodul I de la Niceea, cind marele imparat Constantin, biruind pe Maxentiu prigonitorul, a innoit si a luminat toata lumea cu dreapta credinta, dezradacinind praznicele paginesti. Astfel a izbavit pe crestini de jugul greu al persecutiilor, schimbind intelesul Indictionului. Sfintii Parinti au rinduit sa se praznuiasca Anul Nou bisericesc ca un inceput al mintuirii crestinilor, aducindu-ne aminte de intrarea lui Hristos in mijlocul adunarii evreilor si de vestirea din cartea lui Isaia a "anului Domnului bine primit". Asadar, nu praznuim praznicul Legii Vechi in prima zi a lunii septembrie, ci praznuim intrarea Domnului, cind singur datatorul Legii S-a aratat pe Sine lumii, pogorindu-Se din cele de sus si purtind in Sine pe Duhul Tatalui; cind a scris Legea lui Dumnezeu, nu cu degetul, ci cu dumnezeiasca Sa limba si cu prea dulcea Sa gura; nu pe lespezi de piatra, ci pe lespezile inimii noastre cele trupesti. Mintuitorul, zidind cortul cel gindit al Bisericii Sale, S-a adus lui Dumnezeu-Tatal jertfa singeroasa pe Sine pentru pacatele noastre, singur fiind Arhiereul cel mare Care a strabatut cerurile, curatindu-ne pe noi de pacate prin singele Sau varsat pe Cruce pentru noi, facindu-ne pentru El biserici sfinte, dupa cuvintul apostolului care zice: "Biserica lui Dumnezeu care sinteti voi este sfinta".

Pentru toate acestea, dand multumire lui Dumnezeu, praznuim anul Domnului cel bineprimit, caci am luat din mainile Sale multe si negraite bunatati, pentru care ne sarguim sa fim Lui bine primiti. Deci noi praznuim Indictionul, nu pe cel al imparatului Romei, ci pe cel asezat de Hristos, cerescul imparat al slavei. Iar Indictionul lui Hristos sint poruncile Sale sfinte pe care suntem datori sa le pazim si sa le implinim; pentru ca El nu cere de la noi daruri, fier si arama, nici nu-i trebuie argint si aur, precum arata David, zicind catre dinsul: "Domnul meu esti Tu, pentru ca nu-Ti trebuiesc bunatatile (darurile) mele". El, in loc de fier si arama, cere de la noi bunatatile credintei celei intemeiate pe dreapta cinstire de Dumnezeu. Pentru ca aceasta este asezata pe temelia pusa de Hristos prin varsarea singelui Sfintilor Mucenici care au fost chinuiti pentru credinta crestina, incit pentru fiecare dintre ei se poate zice: "Prin foc si prin sabie a trecut sufletul lui" .

De aceea ne porunceste Dumnezeu, Imparatul nostru cel ceresc, sa credem in El cu dreapta credinta si inima curata, pentru ca "cu inima se crede spre dreptate" si prin aceasta credinta curata, ca si cu o arma de fier si cu un scut de arama, sa biruim pe cei impotriva, adica pe diavoli. Astfel urmam sfintilor nostri stramosi, care "prin credinta au biruit imparatii, au lucrat dreptate, au dobindit fagaduintele, au inchis gurile leilor, au stins puterea focului, au scapat de ascutisul sabiei, s-au intarit din slabiciune, s-au facut tari in razboaie si au intors ostirile vrajmasilor in fuga..." (Evrei 11, 33-34).

In loc de argint, Imparatul nostru Hristos cere bunatatea nadejdii in Dumnezeu, care mai mult decat argintul se face pricinuitoare omului de viata cea cu buna sporire. Pentru ca daca cel ce se imbogateste cu mult argint nadajduieste ca toate bunatatile din lume sa le castige, cu atat mai mult cel ce s-a imbogatit cu neindoita nadejde in Dumnezeu va cistiga cele dorite. De acum el va vietui cu bucurie, nebagind seama toate primejdiile si necazurile care navalesc asupra lui de la lume, de la trup si de la diavolul; ci pe toate acelea cu dulceata le va rabda, cu nadejde in rasplatirea ce va sa fie. Argintul pe stapinul sau il inseala de multe ori, pentru ca, pierzandu-l cu orice intimplare, sarac pe el il face si cel ce nadajduia sa vietuiasca cu indestulare pina la sfarsit, acela degraba saracind, se lipseste de piine; iar cel ce nadajduieste spre Domnul, ca Muntele Sionului, nu se va clatina in veac, pentru ca nadejdea nu rusineaza.

Niste argint ca acesta cere Domnul de la noi si ne porunceste sa nadajduim nu spre bogatia care degraba piere, ci spre Dumnezeul cel viu, ale Carui cuvinte sunt cuvinte curate, argint lamurit in foc, prin care fara de minciuna ne-a fagaduit noua cele vesnice si negraite bunatati intru a Sa imparatie. Pentru nadejdea rasplatirii noastre sa ne indemnam spre mai multa nevointa, ca niste buni ostasi ai lui Iisus Hristos; pentru ca nadejdea luarii de plata indeamna pe ostas spre lupta, dupa cum zice Sfintul Ioan Damaschin pentru rabdatorii de chinuri: "Mucenicii Tai, Doamne, cu credinta intarindu-se si cu nadejdea imputernicindu-se, au stricat tirania vrajmasului si au dobandit cununile".

In loc de aur, Imparatul nostru Hristos cere de la noi bunatatea cea prea scumpa, adica nefatarnica dragoste catre Dumnezeu si catre aproapele. Pentru ca dragostea prin aur se inchipuieste de dascali pentru marea sa cinste. Ca precum aurul este mai cinstit decat argintul, arama si fierul, tot asa si dragostea este mai cinstita decat nadejdea si credinta. "Si acum raman acestea trei: credinta, nadejdea si dragostea; iar mai mare decat acestea este dragostea" (I Cor. 13,13). Un aur ca acesta cere de la noi Dumnezeu, poruncindu-ne sa-L iubim cu nefatarnicie, nu numai cu inima crezand si cu gura marturisind, ci si in fapte aratandu-I dragostea. Adica sa ne punem pentru Dinsul sufletele noastre si sa fim gata de moarte pentru dumnezeiasca lui dragoste. Pentru aceasta si pe cei de aproape ai nostri sa-i iubim asa, precum ne invata iubitul lui Hristos Apostol Ioan Teologul, zicind: "Fiii mei, sa nu iubim cu cuvantul, nici cu inima, ci cu lucrul si cu adevarul". Acest fel de dragoste se primeste spre infrumusetare de la Cel mai frumos cu podoaba decit fiii oamenilor, de la Hristos Dumnezeul nostru.

Asadar, Biserica dreptmaritoare praznuieste acest Indiction crestin in locul celui vechi al paganilor, dezbracandu-se de omul cel vechi cu faptele lui si imbracandu-se in cel nou, dupa chipul Celui ce l-a zidit. De aceea praznuim anul nou asa cum ne sfatuieste Apostolul, zicind: "Intru innoirea vietii sa umblam", adica sa slujim lui Dumnezeu intru innoirea Duhului, iar nu intru vechimea literei. Sa praznuim Indictionul, ascultand poruncile: "De veti umbla intru poruncile Mele si de veti pazi invataturile Mele si de le veti face, va voi da voua ploaie la vremea sa si pamantul isi va da roadele sale. Si voi da pace in pamantul vostru si veti izgoni pe vrajmasii vostri si voi cauta spre voi si va voi binecuvanta si nu se va ingretosa sufletul meu de voi. Si voi umbla intru voi, si voi fi voua Dumnezeu si voi Imi veti fi Mie popor, zice Domnul Dumnezeu Sfantul lui Israel..."*

* Sunt unii care socotesc indictioanele randuite de la inceputul lumii si le numara de la intaiul an al zidirii lumii, dar aceasta o fac din nestiinta. Acum insa se stie ca nu de la facerea lumii, ci de la asezarea lui August s-au inceput indictioanele, precum am aratat mai sus. Inainte de August, imparatul romanilor, nu erau indictioane de la inceputul lumii.

"În perioada Vechiului Testament, au funcţionat în regatele israelite două tipuri de calendar. Cel mai vechi, de origine canaanită, avea la bază ciclul lucrărilor agricole şi începea toamna. De exemplu, în prezentarea calendarului cultic din Ieşire 23, 14-17, cea de-a treia sărbătoare importantă, cea a strângerii roadelor (a culesului) „toamna“, aşa cum apare în Biblia sinodală, era la „finele anului“ (v. 16 textul masoretic). Această informaţie se repetă şi în cadrul aşa-numitului decalog cultic, în Ieşire 34, 22 (Biblia sinodală „la sfârşitul toamnei“, textul masoretic „la trecerea anului“). Unele texte biblice folosesc chiar denumirea canaanită a lunilor (de exemplu, ethanim, ulterior luna a şaptea, bul, luna a opta, acestea fiind atestate şi în surse extrabiblice, dar şi aviv, luna întâi, ziv, luna a doua). Sărbătorile încă nu aveau în acest stadiu o dată fixă, ele depinzând direct de lucrările agricole. Acest fapt se păstrează până în perioada textelor deuteronomice (a doua jumătate a sec. al VII-lea î.Hr.), care nici ele nu datează exact sărbătorile mari (cf. în Deuteronom 16, Paştile se ţine în luna aviv, dar nu se precizează exact în ce zile). Către anul 600, sub influenţa babiloniană, se adoptă calendarul babilonian, care începea anul în primăvară. În Babilon, festivitatea anului nou (akitu) era una foarte importantă, regele fiind reîntronizat în cadrul unei ceremonii care amintea de crearea lumii. Această schimbare o remarcăm în sursa sacerdotală, scrisă în jurul anului 550, probabil în exil. Această sursă aduce se pare şi ultima redactare a Pentateuhului. În textele sacerdotale, sărbătorile sunt mult mai clar definite. Acum, sărbătoarea Paştelui cade în prima lună a anului, aşa cum se precizează în Ieşire 12, 2: „Luna aceasta să vă fie începutul lunilor, să vă fie întâia între lunile anului“. Vechea sărbătoare agricolă a Azimilor, unită încă din textul deuteronomic (Deuteronom 16) cu sărbătoarea Paştilor, de origine pastorală, este, în textul preoţesc, fixată chiar la mijlocul lunii, funcţionând ca o contrapondere pentru cealaltă sărbătoare importantă, din toamnă, culesul, numită a Corturilor, şi pusă în legătură cu călătoria prin pustie a israeliţilor după ieşirea din Egipt. Atât Azimile, cât şi Corturile sunt fixate în mijlocul lunii respective, deci în ziua de 15. Ambele sărbători durează şapte zile. Însă, fiecare va primi o zi în plus, pusă înaintea celor şapte, primăvara, şi după cele şapte, toamna. De aceea, în calendarul cultic din sursa sacerdotală, Paştile-Azimile ţin de pe 14 nisan până pe 21, iar Corturile de pe 15 tişri până pe 22 (cf. Levitic 23, 5-6, 34-36). Tot în această perioadă sunt adoptate şi denumirile babiloniene: nisan, tişri etc., dar acestea se folosesc şi în paralel cu vechea modă de numerotare a lunilor. De exemplu, în Estera 3, 7: „în luna întâi, adică în luna nisan“. Biserica creştină a păstrat vechiul calendar care începea toamna, luând în consideraţie şi tradiţii ebraice după care crearea lumii s-a petrecut toamna (de exemplu, după opinia majoritară în Talmud, omul ar fi fost creat pe 1 tişri). Însă calendarul ebraic era unul care ţinea cont de fazele lunii, pe când cel roman era solar. Tişri, luna a şaptea din calendarul babilonian, care însă în vechiul calendar era prima, cădea în lunile septembrie-octombrie, de aceea Biserica a transformat luna septembrie în prima lună a anului bisericesc". (lect. dr. Alexandru MIHĂILĂ)