Chemarea lui Filip si a lui Natanael

 

Despre vederea Impărăţiei cerurilor cu Pr. Constantin Coman

A doua zi voia să plece în Galileea şi a găsit pe Filip. Şi i-a zis Iisus: Urmează-Mi. Iar Filip era din Betsaida, din cetatea lui Andrei şi a lui Petru. Filip a găsit pe Natanael şi i-a zis: Am aflat pe Acela despre Care au scris Moise în Lege şi proorocii, pe Iisus, fiul lui Iosif din Nazaret. Şi i-a zis Natanael: „Din Nazaret poate fi ceva bun?”. Filip i-a zis: Vino şi vezi. Iisus a văzut pe Natanael venind către EI şi a zis despre el: Iată, cu adevărat, israelit în care nu este vicleşug. Natanael i-a zis: De unde mă cunoşti? A răspuns Iisus şi i-a zis: Mai înainte de a te chema Filip, te-am văzut când erai sub smochin. Raspunsu-i-a Natanael: Rabi, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, Tu eşti regele lui Israel. Răspuns-a Iisus şi i-a zis: Pentru că ţi-am spus că te-am văzut sub smochin, crezi? Mai mari decât acestea vei vedea. Şi i-a zis: Adevărat, adevărat zic vouă, de acum veţi vedea cerul deschizându-se şi pe îngerii lui Dumnezeu suindu-se şi coborându-se peste Fiul Omului.

(Ioan 1, 43-51. Duminica întâi din Postul Mare, a Ortodoxiei)

R. Radulescu: „Noi L-am aflat pe Acela despre care au scris Moise şi profeţii!” Sunt cuvintele lui Filip, viitor ucenic al lui Hristos, rostite după ce s-a întâlnit cu Hristos. Este vorba despre începutul activităţii publice a Mântuitorului. La vârsta de treizeci de ani este botezat de Ioan în Iordan şi îşi începe activitatea în lume. Până atunci nu ştim multe despre Hristos, unde a trăit, ce a facut. Işi începe prezenţa în lume cu recrutarea unor ucenici, unul dintre ei fiind Filip. Părinte profesor, de unde atâta siguranţă în cuvintele Apostolului Filip: „L-am aflat pe Acela, despre care au scris Moise şi profeţii!”, adică, „L-am aflat pe Mesia, pe Cel pe care-L aşteptăm de atâta vreme, să vină să ne mântuiască!” De unde această convingere? Ce argumente are Filip că Iisus este, într-adevăr, Cel aşteptat?

Pr. Coman: Nu este vorba despre elemente sau despre factori exteriori, care să confirme recunoaşterea în persoana lui Hristos a celui făgăduit şi proorocit, ci este vorba despre o încredinţare duhovnicească, la nivel lăuntric, pe care i-o dă lui Filip însăşi întâlnirea cu Hristos. Este o certitudine pe care şi noi, deseori, o experimentăm când ne întâlnim cu oameni curaţi, liniştiţi, cu discurs neduplicitar, cu duh drept. Avem o certitudine care vine dinlăuntru, dincolo de semnele exterioare, dincolo de conţinutul cuvintelor. Este evident că întâlnirea propriu-zisă, care este o întâlnire în adânc, în care Mântuitorul Hristos Se descoperă lui Filip, îi oferă certitudinea. De ce spun lucrul acesta? Pentru că Apostolii Mântuitorului Hristos, din care vor face parte şi aceştia cu care se întâlneşte acum, Filip, Natanail, Petru şi Andrei, vor avea deseori posibilitatea descoperirii lăuntrice a lui Dumnezeu. Aceste încredinţări nu ţin foarte mult.

Intorşi la criteriile exterioare, la evaluarea omenească, aceiaşi Apostoli cad în îndoială, pun întrebări puerile. Siguranţa nu vine din prelucrarea factorilor exteriori, ci dintr-o descoperire adâncă la nivelul duhului, dintr-o intuiţie profundă, cum am spune într-un limbaj comun. Confirmarea o avem în momentul în care ucenicii Mântuitorului Hristos primesc, la Pogorârea Duhului Sfânt, Duhul lui Dumnezeu, care se revarsă peste ei ca în nişte vase. Abia atunci, schimbarea lor de atitudine este una radicală. Din momentul acela nu mai există nici un fel de ezitare, nu mai există temeri şi nici întrebări. Până atunci erau fricoşi, îndoielnici. Martori ai unei activităţi extrem de complexe şi de bogate a Mântuitorului Hristos, ne-am fi aşteptat să fie mai statornici în credinţă, dar nu se întâmplă acest lucru. Toate aceste dovezi exterioare – învieri din morţi, vindecări de surdo-muţi, de paralitici, de alţi bolnavi incurabili, alungări de demoni din oamenii demonizaţi, cuvânt cu putere multă deşi exercitau o influenţă puternică asupra lor, nu au avut tăria să le dea certitudini durabile. Dovadă stă faptul că s-au lepădat până la ultimul de Hristos în timpul Pătimirilor Sale. Chiar şi cel mai grozav, cel mai entuziast, cel mai zelos, Petru, avea să se lepede de o manieră ruşinoasă, josnică. „Nu-L cunosc pe Omul acesta!” (Matei 26,72), repetă el de trei ori, jurându-se. Aceasta este diferenţa între convingerile întemeiate pe suma informaţiilor exterioare şi încredinţarea duhovnicească lăuntrică.

R. Rădulescu: Aşadar, în logica omenească, între elementele puse cap la cap, se inserează o descoperire de undeva de dincolo de lume.

Pr. Coman: Chiar şi în relaţiile interumane şi interpersonale se întâmplă acest lucru. Dacă nu are loc descoperirea la nivelul duhului, a intenţiei adânci din inimă, numai pe temeiul vorbelor, al gesturilor exterioare, nimeni nu se încredinţează celuilalt. Nu se va însoţi cu acela nici într-o prietenie, nici într-un proiect comun, nici într-o căsnicie. Toţi sondăm adâncurile, lăuntricul, duhul, ca să vedem în ce duh se mişcă celălalt, ce duh îl stăpâneşte. Dacă este lacom ne temem de el, dacă este iubitor de argint ne temem de el, dacă este iubitor de stăpânire, dacă este mândru ne îndepărtăm. Sigur că şi gesturile exterioare îl pot descoperi pe celălalt, dar nu sunt absolut revelatorii. Citirea la nivel lăuntric este convingătoare. Foarte mulţi dintre noi am devenit specialişti în a ne ascunde duhul lăuntric. Constatăm că trăiesc oamenii împreună cincizeci de ani, ca soţ şi soţie, şi nu se cunosc, nu au pătruns în tainiţele sufletului celuilalt.

R. Rădulescu: Natanael îşi exprimă îndoiala referitoare la Nazaret, locul din care provine Mântuitorul Hristos: „Oare, din Nazaret poate să vină ceva bun?” De ce această părere a vremii despre Nazaret?

Pr. Coman: Iconomia dumnezeiască face ca Fiul lui Dumnezeu să Se întrupeze în condiţii şi în împrejurări foarte umile, care trimit tocmai la reversul percepţiei şi raportării omeneşti. Oamenii văd măreţia în bogăţie, în notorietate, în putere politică sau culturală, în statut social. Ori, mesajul lui Dumnezeu, inclusiv prin condiţiile în care Se întrupează Fiul lui Dumnezeu, este că trebuie căutată alt fel de măreţie, care nu se măsoară cu indicatorii obişnuiţi. Nu volumul, nu vizibilitatea, nu criteriile exterioare dau evaluare justă, ci dimpotrivă, zona duhovnicească adâncă, tainică şi invizibilă. Ce era Nazaretul? Un sătuc. Nazaretul nu este pomenit niciodată în Vechiul Testament Erau atâtea alte cetăţi cunoscute. Reacţia umană este foarte firească. Din Nazaret să se nască Mesia, Izbăvitorul?! Este evidentă, din nou, confruntarea dintre percepţia omenească şi perspectiva dumnezeiască. După cum vedeţi, perspectiva dumnezeiască răstoarnă radical lucrurile. Nu le răstoarnă, de fapt, ci le reaşează, arătând că omul are o privire amăgită şi strâmbă.

R. Rădulescu: Totuşi, îl convinge pe Natanael să vină să vadă. Mântuitorul Hristos îi spune că L-a văzut mai înainte de a-i spune Filip, pe când era sub smochin. Aşa îşi dă seama Natanael că este ceva cu acest personaj. Aş vrea să insistăm, părinte profesor, pe ultimele cuvinte din textul evanghelic: „Pentru că ţi-am spus că te-am văzut sub smochin, crezi? Mai mari decât acestea vei vedea. Şi i-a zis: Adevărat, adevărat zic vouă, de acum veţi vedea cerul deschizându-se şi pe îngerii lui Dumnezeu suindu-se şi coborându-se peste Fiul Omului.” (Ioan 1,50-51). La ce se referă Mântuitorul Hristos cu aceste cuvinte?

Pr. Coman: Se referă exact la ceea ce spune. Este o perspectivă realista asupra lucrurilor. Când spun realist, adaug la ceea ce este accesibil simţurilor noastre şi lumea duhovniceasca accesibilă şi ea omului care îşi cultivă simţul duhovnicesc, vederea duhovnicească, înţelegerea duhovnicească, inima duhovnicească. In Dumnezeiasca Litutghie, preotul se roagă la iesirea cu Sfânta Evanghelie:

„Cel ce ai aşezat în ceruri cetele şi oştile îngerilor şi ale arhanghelilor spre slujba slavei Tale, fa ca, împreună cu intrarea noastră, să fie şi intrarea sfiriţilor  îngeri care slujesc împreună cu noi şi împreună cu noi slavesc bunătatea Ta!”

Pentru ca, înainte de Vohodul Mare, sa mărturisească:

„Ca pe Impăratul tuturor să-L primim, pe Cel înconjurat în chip nevăzut de cetele îngereşti, Aliluia!”.

Nu este o alegorie, nu este o vorbire metaforică, ci este o vorbire foarte realistă. Noi nu îi vedem pe îngeri pentru că nu sunt materiali, sunt duhuri, fiinţe nemateriale. Trebuie să ne încredinţăm de faptul că există o lume duhovniceasca, nematerială, după cum este şi o componentă duhovnicească a lumii materiale şi a omului. Trupul material este chipul unei persoane care sunt eu, sau dumneavoastră, sau altcineva. Dar trupul nu epuizează persoana mea. Este chipul în care eu ma arăt, în care trăiesc,  in care mă manifest. Dar existenţa nu se epuizează în trup. Este una duhovnicească, în duh. Conştiinţa de sine ce este? Bucuria ce este? Iubirea ce este? Iertarea ce este? Indelunga răbdare ce este? Toate acestea sunt atitudini, mişcări duhovniceşti ale inimii, ale gândului. Conştiinta de sine este o sinteză a fiinţei noastre. Tot duhovnicească este prezenţa lui Dumnezeu ca şi a îngerilor. Cerul este realitatea duhovnicească prin excelenţă.

Noi credem ca această deschidere a cerului despre care vorbeşte Hristos lui Natanael este reală. Sunt sfinţi ai Bisericii care descriu şi mărturisesc că au văzut aievea această coborâre şi urcare a îngerilor peste Fiul lui Dumnezeu, această pogorâre şi urcare a îngerilor peste Hristos cel euharistic, la Dumnezeiasca Liturghie. Aceasta este lumea lui Dumnezeu. Dacă nu se vede, nu înseamnă că nu există! Dacă nu are expresie materială nu înseamnă că nu există!

Afirmaţia de aici a Mântuitorul Hristos este una extrem de importantă pentru contemporanii Săi, este chiar şocantă, pentru că la evrei gândul sau ideea că ar putea Dumnezeu deveni accesibil, sau vizibil, era cu totul şi cu totul străină. Dumnezeu era de nevăzut, nici nume nu îndrăzneau să-i dea. Ori vestea Mântuitorului Hristos este că de acum înainte veţi vedea aceste lucruri pe care nu vi le puteaţi închipui. Se deschide cerul, se descoperă Dumnezeu.

Deschiderea cerului înseamnă tocmai accesul omului la cele dumnezeieşti. In istoria Bisericii există o neîntrerupta mărturie care vine din această zonă, până în secolul nostru. In ultimele decenii ale veacului al XX-lea, avem nenumărate mărturii scrise ale unor părinţi atoniţi, dar nu numai, ci şi din România, Rusia, Serbia, care ne descriu astfel de vedenii sau experienţe personale”.

(din: Pr. Constantin Coman, “Dreptatea lui Dumnezeu si dreptatea oamenilor”, Editura Bizantina, Bucuresti, 2010)