Duminica după Botezul Domnului (Începutul propovăduirii Domnului)

 Evanghelia duminicii dupa Botezul Domnului - Inceputul propovaduirii Domnului

"In vremea aceea, auzind ca Ioan a fost intemnitat, Iisus a plecat in Galileea. Si, parasind Nazaretul, a venit sa locuiasca in Capernaum, langa mare, in hotarele lui Zabulon si Neftali, ca sa se implineasca ce s-a zis prin Isaia proorocul, care zice: "Pamantul lui Zabulon si pamantul lui Neftali spre mare, dincolo de Iordan, Galileea neamurilor; poporul care statea in intuneric a vazut lumina mare si celor ce sedeau in latura si in umbra mortii lumina le-a rasarit". De atunci a inceput Iisus sa propovaduiasca si sa spuna: Pocaiti-va, caci s-a apropiat Imparatia cerurilor" (Matei 4, 12-17).

"Nu stiti ca toti cati in Hristos Iisus ne-am botezat, intru moartea Lui ne-am botezat? Deci ne-am ingropat cu El in moarte, prin botez, pentru ca, precum Hristos a inviat din morti, prin slava Tatalui, asa sa umblam si noi intru innoirea vietii." (Romani 6, 3-4)

Cuvintele "Pocaiti-va, ca s-a apropiat Imparatia cerurilor" (Matei 4, 17) sunt, de fapt, cuvintele prin care Hristos Domnul incepe propovaduirea Evangheliei Sale.

Aceleasi cuvinte le intalnim si in predica Sfantului Ioan Botezatorul, care cuprindea insa si multe amenintari. De pilda, el vorbeste ascultatorilor despre securea care sta la radacina copacului sa-l taie daca nu aduce roada, referindu-se astfel la judecata sau la pedeapsa divina pentru cei care nu-si schimba viata lor pacatoasa. Deci, Sfantul Ioan Botezatorul cheama la pocainta folosind un limbaj sever, de responsabilizare maxima a oamenilor.

Mantuitorul Iisus Hristos cheama si El pe oameni la pocainta, insa le vorbeste mai mult despre dobandirea vietii vesnice din Imparatia cerurilor a carei prezenta o descrie folosind parabole sau simboluri: comoara, aluat, graunte de mustar etc. Imparatia cerurilor despre care vorbeste Mantuitorul Iisus Hristos nu se afla doar in ceruri, ci acum ea vine pe pamant, printre oameni, fiind cuprinsa in Hristos Insusi. Hristos este Imparatia cerurilor coborata printre oameni, deoarece El este Imparatul cerurilor, iar unde este El prezent, acolo este prezent si Tatal impreuna cu Duhul Sfant. Deci, in si prin Hristos, Imparatia Preasfintei Treimi se descopera oamenilor, mai ales in timpul Botezului Domnului la Iordan. Duminica dupa Botezul Domnului ne invata de fapt ca atat Nasterea Mantuitorului Hristos, cat si Botezul Domnului ne descopera apropierea Imparatiei lui Dumnezeu de oameni, incepand cu zamislirea si nasterea ca Om a Fiului lui Dumnezeu, de la Duhul Sfant si din Fecioara Maria si continuand cu lucrarea Lui mantuitoare in lume. Astfel, in mod mai clar, se vede legatura intre lumina venirii lui Hristos in lume si lumina descoperirii Imparatiei Tatalui si a Fiului si a Duhului Sfant cu prilejul Botezului lui Iisus in apele Iordanului. Prin indemnul sau chemarea Mantuitorului Iisus Hristos: "Pocaiti-va, ca s-a apropiat Imparatia cerurilor" (Matei 4, 17), Evanghelia de astazi ne face atenti asupra legaturii care exista intre Taina Botezului si Taina Pocaintei ca porti de intrare a oamenilor in Imparatia cerurilor.

In Taina Sfantului Botez, omul primeste iertarea pacatelor, harul infierii si puterea de a se lupta cu pacatul. Prin Botez se iarta pacatele care au fost savarsite pana in acel moment si se daruieste o putere a lui Dumnezeu ca omul sa poata birui ispitele. De aceea, Mantuitorul Iisus Hristos, indata dupa Botezul Sau in Iordan, Se lupta cu ispitele lacomiei care vin de la diavol: ispita de a inlocui pe Dumnezeu cu lumea materiala, ca si cand omul ar fi doar o fiinta biologica, nu si spirituala; ispita de a stapani lumea exterioara, pierzandu-si insa libertatea interioara a sufletului care vine din comuniunea omului cu Dumnezeu; si ispita slavei desarte sau a afirmarii omului prin orgoliu (cf. Matei 4, 1-11; Marcu 1, 13; Luca 4, 2-13).

Iar in partea finala a vietii Sale pamantesti, Hristos respinge ispitele durerii, pregatite de puterile diavolesti ascunse in oamenii care Il urau pe nedrept pe Hristos si incercau sa-L duca la neascultare fata de Dumnezeu si la ura fata de oameni. Insa, prin smerita ascultare fata de Dumnezeu pana la moarte (cf. Luca 23, 46; Filipeni 2, 4-10; Romani 5, 19) si prin iertarea greselilor dusmanilor Sai (cf. Luca 23, 34), Hristos Domnul a biruit puterile demonice si "le-a dat de ocara in vazul tuturor, biruind asupra lor prin cruce" (Coloseni 2, 15), transformand astfel moartea ca plata (pedeapsa) a pacatului neascultarii in moarte ca iubire fata de Dumnezeu prin ascultare de El si iubire fata de oameni prin iertarea lor.

Iar pentru ca iubirea smerita a lui Hristos ca om a fost mai tare decat pacatul si moartea, Dumnezeu L-a inviat din morti si I-a daruit viata si slava vesnica (cf. Filipeni 2, 4-10). Iubirea aceasta smerita si preaslavita a lui Hristos Cel Rastignit si Inviat se daruieste omului prin harul Sfantului Botez, pentru ca omul care se uneste cu Hristos sa poata birui pacatul si rautatea demonilor si sa dobandeasca viata vesnica in slava Preasfintei Treimi. Astfel, Botezul este Taina prin care omul se leapada de Satana si se uneste cu Hristos.

Deci, prin marturisirea dreptei credinte si prin Sfantul Botez se iarta omului pacatul stramosesc si toate pacatele facute pana la Botez, se daruieste harul infierii si arvuna invierii, intrucat el trece de la existenta fara Hristos la viata cu Hristos si in Hristos, Care a zis: "Cel ce crede in Mine chiar daca va muri (cu trupul) viu va fi (cu sufletul) " (Ioan 11, 25).

Intrucat la Botezul Domnului in apele Iordanului S-a aratat Sfanta Treime, adica Tatal a marturisit ca Iisus Hristos, Dumnezeu-Omul, este Fiul Sau Cel iubit, iar Duhul Sfant a intarit acest cuvant adevarat al Tatalui (cf. Matei 3, 13-17), Botezul crestin se savarseste in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh. Astfel, prin Botezul in apa si in Duh, omul credincios reface legatura sa de viata si iubire eterna cu Sfanta Treime, deoarece a fost creat dupa chipul Preasfintei Treimi cand Dumnezeu a zis: "Sa facem om dupa chipul si asemanarea Noastra" (Facere 1, 26).

Prin Botezul in apa si in Duhul Sfant ca unire cu Hristos Cel Rastignit si Inviat, omul primeste nu numai iertarea pacatelor, ci si harul infierii, intrucat "celor cati L-au primit (pe Hristos), care cred in Numele Lui, le-a dat putere ca sa se faca fii ai lui Dumnezeu, care nu din sange, nici din pofta trupeasca, nici din pofta barbateasca, ci de la Dumnezeu s-au nascut" (Ioan 1, 12-13). In acest sens, Sfantul Chiril al Ierusalimului spune: "Nimeni sa nu creada ca Botezul da numai iertarea pacatelor, dupa cum era botezul lui Ioan, adica "botezul spre iertarea pacatelor"; dimpotriva, Botezul da si harul infierii…".1

Apa Botezului a fost numita de unii Sfinti Parinti nu numai icoana a mormantului lui Hristos, ci si "sanul maternal" al Bisericii, din care se nasc fiii ei duhovnicesti: "…acea apa mantuitoare v-a fost si mormant, si mama…".2 "In Botez, zice Teodor de Mopsuestia,apa devine un san pentru cel care se naste, iar harul Duhului (Sfant) formeaza pe cel care este botezat pentru a doua nastere." 3

Iar aceasta infiere baptismala are ca scop mantuirea omului, adica invierea lui din pacat si pregatirea lui pentru invierea cea de obste si pentru viata vesnica. De aceea, la sfarsitul Simbolului credintei, rostit de trei ori inainte de Botez, se spune: "Marturisesc un Botez spre iertarea pacatelor si astept invierea mortilor si viata veacului ce va sa fie."

Prin marturisirea dreptei credinte si prin harul Sfantului Duh primit la Sfantul Botez, Hristos locuieste in inimile celor botezati (cf. Efeseni 3, 17-18) si ii pregateste pentru invierea cea de obste si pentru viata vesnica (cf. Romani 6, 22-23; Ioan 6, 40 si 47).

Asadar, renasterea spirituala a omului pacatos incepe cu Sfantul Botez in numele Preasfintei Treimi, cand noul botezat primeste iertarea pacatului stramosesc si a pacatelor personale savarsite (in cazul in care cel botezat este adult) pana in momentul Botezului. Acesta se savarseste o singura data, fiindca "este un Domn, o credinta, un Botez" (Efeseni 4, 5). Botezul nu se repeta, dar se reinnoieste prin Taina Pocaintei sau Taina Marturisirii si iertarii pacatelor, numita si "botezul lacrimilor". Daca Botezul propriu-zis, in apa si in Duhul Sfant, se savarseste o singura data, "botezul lacrimilor" sau Sfanta Taina a Pocaintei se savarseste cat mai des, pentru ca omul sa se curateasca de pacatele savarsite dupa Botez si sa se poata impartasi, fara de osanda, cu Trupul si Sangele lui Hristos, ca sa dobandeasca viata vesnica.

In acest sens, Sfantul Ioan Scararul spune ca primind Botezul in copilarie "ne-am intinat dupa aceea; insa prin acesta (botezul lacrimilor) l-am curatit si pe acela. Daca acesta nu s-ar fi daruit de Dumnezeu oamenilor din iubire de oameni, cu adevarat rari ar fi cei ce se mantuiesc".4 Acelasi Parinte duhovnicesc spune ca "pocainta este aducerea inapoi (improspatarea) a Botezului. Pocainta este invoiala cu Dumnezeu pentru a doua viata. Pocainta este cumparatoare a smereniei. Pocainta este necontenita renuntare la nadejdea vreunei mangaieri (consolari) trupesti. Pocainta este gandul osandirii de sine si ingrijirea neingrijata de sine. Pocainta este fiica nadejdii si tamaduirea deznadejdii. Cel ce se pocaieste se osandeste pe sine, dar scapa neinfruntat. Pocainta este impacarea cu Domnul prin lacrimi si prin lucrarea cea buna a celor potrivnice pacatelor. Pocainta este rabdarea de bunavoie a tuturor necazurilor. Cel ce se pocaieste este pricinuitorul pedepselor sale. Pocainta este asuprirea tare a pantecelui si lovirea sufletului printr-o simtire adanca".5

Pocainta sincera cu regret si lacrimi pentru pacatele savarsite aduce iertarea pacatelor si mantuirea sufletului. De aceea, Sfantul Ioan Gura de Aur zice: "Plange si tu, deci, pacatul si nu il plange asa, oricum, la intamplare, sau numai de ochii lumii, ci plange-l cu amar, ca Petru. Varsa lacrimi din adancul inimii, ca Domnul, cuprins de mila pentru tine, sa-ti ierte pacatul. Caci este indurator; El Insusi a spus: "Nu vreau moartea pacatosului, ci sa se intoarca si sa se pocaiasca si sa traiasca (Iezechiel 18, 23)". Cere de la tine o osteneala mica si iti daruieste lucruri mari; cauta sa-i dai un prilej ca sa-ti harazeasca tie camara mantuirii" (Sfantul Ioan Gura de Aur, Omilii despre pocainta 3, 4).

Unde alearga omul pentru a-si marturisi pacatele si pentru a pune inceputul cel bun in viata lui? La Biserica lui Hristos:

"Ai pacatuit? Vino in Biserica si sterge pacatul tau. Ori de cate ori cazi pe un drum, tot de atatea ori te si ridici; astfel, ori de cate ori pacatuiesti, de atatea ori sa te si pocaiesti. Nu deznadajdui, nu fi nesarguincios, ca sa nu-ti pierzi nadejdea in bunatatile ceresti care s-au pregatit pentru noi. Si chiar daca si la batranete ai pacatuit, pocaieste-te si vino in Biserica. Aici este spital, nu tribunal. Aici se da iertare, nu ti se cere a raspunde pentru pacate. Spune-I lui Dumnezeu: "Tie unuia am gresit si rau in fata Ta am facut" (Psalmul 50, 4), si te va ierta. Arata-I pocainta si te va milui." (Sfantul Ioan Gura de Aur - Omiliile despre pocainta). n a treia rugaciune, de dezlegare a pacatelor, din Randuiala Sfintei Taine a Spovedaniei sau a Marturisirii, preotul duhovnic rosteste urmatoarele cuvinte: ".impaca-l si-l uneste pe dansul cu sfanta Ta Biserica in Iisus Hristos - Domnul nostru…" (Molitfelnic, Slujba Marturisirii), iar in rugaciunea de dezlegare a tuturor pacatelor, arhiereul sau preotul duhovnic spune: "…si-i invredniceste pe dansii fara de osanda a se impartasi cu infricosatoarele si nemuritoarele Tale Taine…" (Molitfelnic, Rugaciunea pentru iertarea tuturor pacatelor…). Deci, pocainta, inteleasa ca schimbare a vietii pacatoase si marturisire a pacatelor in fata preotului duhovnic in Taina Sfintei Spovedanii, este impacarea omului cu Dumnezeu si cu Biserica Lui, urmata de impartasirea cu Sfintele Taine, care este unirea desavarsita a omului cu Dumnezeu.

Pocainta aduce pace sfanta si bucurie binecuvantata in sufletul omului iertat de pacate, dar si in ceruri. In acest sens, Hristos-Domnul spune ca "in cer va fi mai multa bucurie pentru un pacatos care se pocaieste, decat pentru nouazeci si noua de drepti, care n-au nevoie de pocainta" (Luca 15, 7) sau "se face bucurie ingerilor lui Dumnezeu pentru un pacatos care se pocaieste" (Luca 15, 10).

 

Avem, asadar, convingerea ca asemenea unei ploi line care cade pe un pamant parjolit de seceta si-l face roditor, tot asa lacrimile pocaintei aduc bucurie in cer si pe pamant, cand in sufletul pacatosului bolnav de pacate si pustiit de patimi se pogoara harul iubirii iertatoare a lui Dumnezeu.

Intrucat in viata aceasta pamanteasca omul este supus permanent ispitelor de tot felul, pocainta trebuie sa fie o constanta a vietii crestine, o permanenta curatire de pacatele savarsite cu gandul, cuvantul si fapta, pentru a dobandi mantuirea si sfintenia ca daruri ale lui Dumnezeu. Pocainta adevarata este o lucrare tainica, de renastere in dureri a omului, adica de innoire interioara a sufletului, de rastignire a pacatului din om si de inviere duhovniceasca a legaturii sale cu Dumnezeu, de crestere spirituala in iubire smerita si sfanta. Asa cum plantele cresc si florile infloresc fara sa faca zgomot, tot asa si cresterea duhovniceasca in virtuti, ca rod al pocaintei, este una tainica, pasnica, smerita si luminata de Duhul Sfant.

Asadar, atat Sfanta Taina a Botezului, cat si Sfanta Taina a Pocaintei sunt izvoare de lumina si bucurie pentru viata crestina. Sa nu uitam niciodata ca am fost botezati in numele, lumina si iubirea Preasfintei Treimi si ca in tot timpul vietii noastre trebuie sa preaslavim pe Tatal, pe Fiul si pe Sfantul Duh, prin gand si cuvant, prin rugaciune si fapte bune. Sa ne rugam Mantuitorului Iisus Hristos ca sa ne ajute sa primim Evanghelia Sa ca fiind Evanghelie a iubirii si vietii vesnice din Imparatia Tatalui si a Fiului si a Duhului Sfant, sa ne pregatim cat mai des, prin pocainta si fapte bune, pentru impartasirea cu Sfintele Taine ale Bisericii prin care pregustam bucuria vietii vesnice din Imparatia cerurilor, spre slava lui Dumnezeu si a noastra mantuire. Amin.

† Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane

Sursa:ziarullumina.ro

Note:

1 Sfantul Chiril al Ierusalimului, Cateheze, Cateheza a II-a mistagogica, 5, E.I.B.M.B.O.R., Bucuresti, 2003, p. 349.

2 Idem, Cateheza a II-a mistagogica, 4.

3 Teodor de Mopsuestia, Omilii catehetice, 14, 9; cf. Olivier Clément, Sources. Les mystiques chrétiens des origines. Textes et commentaires, Paris, Stock, 1992, p. 95.

4 Sfantul Ioan Scararul, Scara, Cuvantul VII, 8, in Filocalia romaneasca, vol. IX, Ed. Humanitas, Bucuresti, 2011, p. 154.

5 Idem, Cuvantul V, 2, p. 128.