Duminica a 29-a dupa Rusalii : Pilda celor 10 leprosi
Duminica
a 29-a dupa Rusalii : Pilda celor 10 leprosi (Ev. Luca XVII, 12-19)- de ce Biserica
a rânduit citirea acestei pericope evanghelice în apropierea praznicului
Botezului Domnului? În Vechiul Testament se vorbeşte despre o singură vindecare
de lepră: a lui Neeman, cel care este pus să se scalde în Iordan, şi, ieşind
din apă, bubele, petele albe ale leprei, se îndepărtează de la el, minunea vindecării
de lepră fiind dublată şi de minunea regenerării trupului lui Neeman - „i s-a
înnoit trupul ca trupul unui copil mic şi s-a curăţit“ (IV Regi 5, 14). Ni se
atrage atenţia, aşadar, că Iordanul cel nou, sfinţit prin prezenţa lui Hristos,
vindecă lepra sufletului şi că, în cele din urmă, Taina Sfântului Botez,
Iordanul care umple marginile pământului, la aceasta ne cheamă: la
ridicarea leprei de pe noi, a leprei din noi şi a leprei dimprejurul nostru.
Sfinţindune cu apa Iordanului, maica şi obârşia Botezului, ne pregătim casele
să vină Hristos iarăşi. Sfinţindu-ne cu apa Iordanului, primim puterea de a
intra în Împărăţia veşnică a Împăratului Dumnezeu. Dar, iată, oare avem de
fiecare dată tăria să ne întoarcem către Domnul, să cădem la picioarele Lui
şi să-I mulţumim? Câţi dintre noi nu punem vindecările exclusiv pe seama
medicamentelor, pe seama medicilor noştri, pe seama voinţei noastre, pe
seama oricui altcuiva decât Dumnezeu? Evanghelia acestei duminici ne arată cât
de puţini sunt cei care ştiu să mulţumească lui Dumnezeu, chiar şi atunci când
se bucură din partea Lui de cele mai mari daruri.(Lect. Nicuşor Beldiman)
CalendarOrtodox.ro
Comentarii
Trimiteți un comentariu