Predica la Duminica dinaintea Nasterii Domnului

 

 ( Despre nasterea duhovniceasca a crestinului )

Adevarat, adevarat zic tie: De nu se va naste cineva din apa si din Duh,

nu va putea sa intre in Imparatia lui Dumnezeu (Ioan 3, 5)

Iubiti credinciosi,

Intrucit cu mila lui Dumnezeu sintem in ajunul prea luminatului praznic al Nasterii Domnului, ne-am gindit sa vorbim astazi despre nasterea noastra cea duhovniceasca. Fara de aceasta nici un crestin nu poate sa se mintuiasca, dupa cuvintul Mintuitorului care zice: De nu se va naste cineva din apa si din Duh, nu va putea sa intre in Imparatia lui Dumnezeu (Ioan 3, 5). Fiindca, ce este nascut din trup, trup este, si ce este nascut din Duh, Duh este (Ioan 3, 6).

Dar, fratii mei, cind si cum primim noi aceasta duhovniceasca nastere prin apa si prin Duh? Negresit, aceasta nastere o primim toti la Sfintul Botez. Dar ce dobindim noi crestinii ortodocsi prin aceasta nastere de la Sfintul Botez? Intii, prin Sfintul Botez sintem iertati de pacatul stramosesc si ne facem fii ai Bisericii lui Hristos (Efeseni 5, 26). Prin Sfintul Botez sintem imbracati impreuna cu El la o viata noua (Romani 6, 4). Prin Sfintul Botez primim inaintea Sfintului Duh innoire (Tit 3, 5). Prin Sfintul Botez primim libertatea de a trai in comuniune cu Dumnezeu, odata ce am fost izbaviti de pacat si ne-am facut robi ai lui Dumnezeu (Romani 6, 22). Prin Sfintul Botez ne-am lepadat de satana si de toate lucrarile lui, dupa rinduiala Sfintului Botez; ne-am lepadat de omul vechi (Coloseni 3, 9), am facut marturisirea dreptei credinte; ne-am facut fii dupa dar ai lui Dumnezeu (Galateni 4, 5); ne-am imbracat cu Hristos (Galateni 3, 27). Stim cu totii ca exista un singur Botez (Efeseni 4, 5). Cel ce boteaza a doua oara pe cel botezat in numele Preasfintei Treimi, acela a doua oara rastigneste pe Hristos, dupa Sfintul Ioan Damaschin. Au fost cazuri in Biserica, cind, in vederea iconomiei, s-a primit botezul schismaticilor si chiar al ereticilor (Canonul 2 al Soborului 6 Ecumenic).

Din cele spuse pina aici am aratat despre nasterea duhovniceasca a crestinului prin Sfantul Botez si ca in Biserica lui Hristos este un singur Botez. Sa vorbim acum si despre alte nasteri duhovnicesti care sint inainte si dupa Botez, si in ce conditii se poate totusi repeta Botezul.

Nasterile spirituale dinainte si de dupa Sfintul Botez se pot repeta ori de cite ori este nevoie, spre folosul sufletelor omenesti. Care sint aceste nasteri spirituale care se pot repeta? Intii este nasterea spirituala care se face prin cuvint, prin care se trezeste omul la o viata noua in Hristos, spre a parasi pacatele si credinta lui ratacita. Cu acest botez al cuvintului, Sfintii Apostoli, mai inainte de a boteza pe catehumenii din pagini, si din iudei, ii trezeau la credinta cea adevarata in Hristos prin predica cuvintului lui Dumnezeu.

Asa vedem ca marele Apostol Petru, dupa pogorirea Sfintului Duh, a propovaduit Evanghelia in Ierusalim, adeverind despre Invierea Domnului si pogorirea Lui in iad. Prin aceasta predica au crezut in Hristos in acea zi ca la trei mii de suflete (Fapte 2, 4). Vedeti ca si aici credinta a venit prin auz, iar auzul prin cuvintul lui Dumnezeu? Dupa aceasta a urmat si Sfintul Botez al celor ce au fost treziti la credinta in Hristos Iisus prin cuvintul adevarului. Aceasta a fost o nastere duhovniceasca inainte de primirea Sfintului Botez. De aceasta nastere duhovniceasca prin auzirea cuvintului lui Dumnezeu vorbeste si Sfintul Apostol Pavel, zicind: Caci de ati avea zeci de mii de invatatori in Hristos, totusi nu aveti multi parinti. Caci eu v-am nascut prin Evanghelie in Iisus Hristos (I Corinteni 4, 15; 9, 1; Ioan 1, 4).

Dar si in alt loc Sfintul Apostol Pavel numeste copii ai sai pe cei ce i-a nascut prin cuvint, zicind: O, copiii mei, pentru care sufar iarasi durerile nasterii pina ce Hristos va lua chip in voi (Galateni 4, 19). Mai arata ca si pe Onisim l-a nascut prin cuvint cind era in temnita si in lanturi si zicea: Te rog pe tine pentru fiul meu pe care l-am nascut fiind in lanturi, Onisim (Filimon 1, 10). Din aceste marturii ale Sfintei Scripturi si din altele pe care nu le mai insemnam aici pentru scurtime, sa cunoastem ca este si o nastere spirituala prin cuvintul lui Dumnezeu.

Insa, fratii mei, sa stim ca mai este si a doua nastere duhovniceasca ce se face prin Taina Spovedaniei si prin canon de pocainta, numita si "al doilea botez", dupa rinduiala tainelor crestinesti.

Deci prin adevarata spovedanie si pocainta cea cu lacrimi se face o nastere spirituala. Despre aceasta zice Sfintul Grigorie Teologul: "Lacrimi de pocainta varsindu-se, este asemenea cu botezul" (Hexaimeron, op. cit., p. 156). De aceea si Biserica Ortodoxa, avind marturiile Sfintei Scripturi si ale dumnezeiestilor Parinti, intelege ca "Spovedania curata este al doilea botez" (Molitfelnic, rinduiala Sfintei Spovedanii). Insa sa nu uitam ca nasterea duhovniceasca de la Sfintul Botez prin apa si prin Duh nu se mai repeta, iar nasterea prin cuvint, prin spovedanie si pocainta cu lacrimi o putem face oricind este nevoie, spre folosul sufletelor omenesti, spre indreptarea si spre luminarea lor. Caci daca Preabunul si Preainduratul Dumnezeu n-ar fi rinduit nasterea duhovniceasca prin spovedanie si pocainta, cu adevarat nimeni din noi nu ar putea sa se mintuiasca. Caci nici un om nu este fara de pacat inaintea lui Dumnezeu. De aceea toti avem nevoie de spovedanie si pocainta si facerea canonului.

Este inca si alta nastere duhovniceasca care tot prin spovedanie si fagaduinta de indreptare se face. Este tunderea in monahism sau calugaria pe care Sfintii Parinti o inteleg ca un al doilea Botez. Ultimul si cel mai mare botez si deci nastere duhovniceasca este mucenicia, adica botezul singelui pe care l-au primit toti martirii care au fost chinuiti si ucisi pentru credinta cea dreapta in Hristos. Prin aceste chipuri de nastere duhovniceasca aratate pina aici, si mai ales prin Botez si spovedanie Biserica lui Hristos aduce Mirelui ei mare si nemasurata multime de suflete, care prin darul si mila lui Dumnezeu dobindesc mintuirea si mostenesc imparatia lui Dumnezeu.

Acest adevar il arata luminat dumnezeiescul parinte Efrem Sirul, zicind: "Pocainta este dar de multa roada aducator, caci in tot felul aduce lucru imbunatatit lui Dumnezeu. Pocainta este tarina mult roditoare care in toata vremea se lucreaza. Pom al vietii este, ca pe multi care au murit prin pacate ii inviaza. Pocainta zice pacatosilor: dati-mi mie greutatea pacatelor. Aceasta imi este mie dobinda pentru fapta. Ai credinta? Da-mi dobinda credintei, adica pocainta! Printr-insa se face credinta ta lucratoare. A vazut Dumnezeu ca pe neamul omenesc il tulbura vrajmasul diavol si a pus impotriva lui pocainta spre curatie. Acela indeamna sa pacatuiasca, iar pocainta este gata sa primeasca pe cel ce pacatuieste. Vrajmasul sileste pe om sa nelegiuiasca, iar pocainta il sfatuieste sa se intoarca. Acela se sileste sa deznadajduiasca pe om, iar aceasta nadejde de mintuire ii fagaduieste..."

A zis Isaia Proorocul: Cind te vei intoarce si vei suspina, atunci te vei mintui. Iata iti aduce tie marturie, numai pocaieste-te. De va suspina cel ce a pacatuit, indata cu suspinul si greutatea balaurului a iesit. Pocainta il povatuieste pe om spre mintuire si atunci nu numai ca vei suspina, ci si lacrimi vei varsa cu multa durere. Caci sufletul vazind ca pe un tata pe Dumnezeu, dupa o vreme se porneste catre lacrimi. Si lacrimi varsa pentru doua pricini: ca sa plece pe Dumnezeu spre iubire ca pe un Parinte si sa se curateasca de rautatea sarpelui.

N-ai auzit ce zice David? Spala-voi in toate noptile patul meu. Insa intii a suspinat si apoi a lacrimat. Iti arat tie din firea cea prea mare ca intii se face vint si apoi vine ploaia. Intii tunetul trasneste si apoi norii pica ploaie. Acelasi prooroc David zice: Ostenit-am intru suspinul meu (Psalm 6, 6). Iar osteneala suspinului este multimea lacrimilor de pocainta. Osteneala suspinului este durerea inimii. Drept aceea s-a dovedit ca si lacrimile se inmultesc cind suspinurile inainte povatuiesc. Deci nu se cuvine sa ne deznadajduim de mintuire, fratilor, avind maica pocainta" (Sfintul Efrem Sirul, Cuvint pentru pocainta, tomul III, 1823, p. 197- 207).

Iubiti credinciosi,

Am socotit de cuviinta sa arat din cuvintele Sfintului Efrem Sirul cit de mare este Taina Pocaintei si a Spovedaniei si cit de mare multime de suflete se apropie de Dumnezeu prin aceasta nastere duhovniceasca a adevaratei pocainte.

Dumnezeiasca Evanghelie ne spune ca si in cer va fi mai multa bucurie pentru un pacatos care se pocaieste (Luca 15, 7). Si daca pentru unul care se pocaieste se face atit de mare bucurie in cer, oare cita bucurie se face la Dumnezeu pentru nenumarate multimi de suflete care se intorc catre El din toata inima lor? Stim si din alta marturie a Sfintei Scripturi ca Dumnezeu nu voieste moartea pacatosului, ci sa se intoarca si sa fie viu (Iezechiel 18, 22-32).

Deci fericiti si de trei ori fericiti sint acei oameni care se intorc catre Dumnezeu cu adevarata pocainta, parasind pacatele. Ca daca Botezul este spalare de pacate si sfintire pentru om (I Corinteni 6, 11), tot asa si pocainta adevarata este curatire si spalare de pacate, care face pe om renascut si reinnoit inaintea lui Dumnezeu. Aceasta o spune si Sfintul Grigorie Teologul. "Stiu inca si al cincilea botez, al lacrimilor, dar este mai ostenicios" (Psalm 6, 6).

Mare este pocainta si lui Dumnezeu foarte iubita, caci voia Lui cu adevarat o face. Aceasta este masa lui Dumnezeu ca printr-insa vine mintea oamenilor. Zice si Mintuitorul: Mincarea Mea este sa fac voia Tatalui Meu celui din ceruri. Deci pocainta este piinea lui Dumnezeu cea minunata. Iar bucatele cele de multe feluri ale lui Dumnezeu sint infrinarea, postul, privegherea, rugaciunea intinsa si supunerea cu smerenie. Ca de aceasta se indulceste Dumnezeu mai mult decit de celelalte jertfe. Zice si Sfintul Apostol Pavel ca lucrarea faptelor bune este "piinea Stapinului". In continuare zice: "Dreptii prin mici fapte bune mai mult imblinzesc pe Dumnezeu decit unii care lucreaza multe. Ca nu la fapta priveste Dumnezeu, ci la punerea inainte si la vointa. El nu cauta la ceea ce se face, ci la osirdia cu care se savirseste. Vaduva cu banisorii, pe cei multi cu bani de aur i-a biruit". Zice iarasi Sfintul Efrem: "Mare topitoare este pocainta, fratilor, caci primeste arama si o schimba in aur, plumb primeste si da argint". Iarasi zice: "Mare folos a adus oamenilor pocainta, ca prin ea pe Dumnezeu Il facem milostiv. Mare este pocainta pe pamint. Ca sufletelor se face scara catre cer, ridicindu-le acolo de unde au cazut prin pacat..." (Sfintul Efrem Sirul, Cuvint pentru pocainta, tomul III, 1823, p. 197- 207).

Iubiti credinciosi,

Duminica de astazi este numita "Duminica dinaintea Nasterii Domnului". Ea are rolul de a ne pregati duhovniceste pentru marele praznic al Intruparii Fiului lui Dumnezeu din Fecioara Maria, in pestera din Betleem, pentru mintuirea lumii.

Cea mai buna pregatire a crestinilor si a noastra pentru intimpinarea Mintuitorului este pocainta, marturisirea cu cainta a pacatelor si inceperea unei vieti duhovnicesti noi in Iisus Hristos. Iata Mesia vine, Fiul lui Dumnezeu este trimis de Tatal in lume, fecioara Maria cu batrinul Iosif cauta loc de nastere in Betleem dar nu gaseste. Steaua se pregateste sa rasara pe cerul lumii. Arhanghelul Gavriil, care a slujit la taina Intruparii, se bucura. Lumea asteapta, diavolii se cutremura, iar lumea se pregateste sufleteste sa primeasca pe Pruncul Iisus.

Dar noi, fratii mei, cum ne pregatim sa primim pe Hristos? Vine in lume Domnul pacii, va afla El loc de odihna in inimile noastre? Oare noi ne-am impacat prin pocainta cu Dumnezeu si fiecare unul cu altul prin iertare?

Vine la noi Mintuitorul lumii, sa impace popoarele, sa linisteasca mintile, sa spele pacatele si sa mintuiasca sufletele noastre, dar noi oare ne-am pregatit sa-L primim pe Hristos? Ne-am marturisit pacatele la duhovnic? Am plins pentru ele? Am facut canonul cuvenit? Ne-am innoit duhovniceste prin rugaciune, prin milostenie si impacare? Ne-am unit cu Hristos prin Sfinta Impartasanie? Sau tot aminam pocainta pina va veni fara veste vremea sfirsitului?

Fecioara Maria a gasit loc de nastere Fiului lui Dumnezeu, in pestera din Betleem, ca nimeni n-a vrut s-o primeasca. Oare noi ne-am pregatit sa-L gazduim pe Hristos in inimile noastre? Dar El nu intra sa se salasluiasca in inimile pline de ura, de rautate, de mindrie si desfrinare. Hristos nu intra in casele unde stapineste betia, uciderea de copii, desfriul si necredinta. Hristos nu se naste prin Duhul Sfint in inimile robite de patimi si mai ales de duhul mindriei si al deznadejdii. Asadar, fratii mei, sa ne pregatim ca vine Hristos in lume s-o impace si s-o innoiasca, caci lumea nu mai poate trai fara El. Vine in casele si inimile noastre sa ne nasca din nou, sa ne ierte pacatele sa ne daruiasca Trupul si Singele Sau, sa ne prefaca inima impietrita in Biserica vie, in altar de rugaciune si de jertfa. Deci, nimeni sa nu fie trist si tulburat! Nimeni sa nu-I inchida usa sufletului sau. Nimeni sa nu mai zaca in betii si desfriu, in nepasare si necredinta. Ci sa ne curatim si sa ne impacam, sa ne innoim duhovniceste si impacindu-ne unii cu altii, impreuna cu ingerii sa cintam: "Hristos se naste, slaviti-L; Hristos din ceruri, intimpinati-L; Hristos pe pamint, inaltati-va. Cintati Domnului tot pamintul!" Amin.

 

Parintele Ilie Cleopa