Sfânta Treime
O icoana a mea pe lemn de stup vechi pictata la Manastirea Cocos prin anii 70'.
Fiul
este lumina Tatălui care a venit în lume ca să ne lumineze calea spre veşnicie,
iar Duhul Sfânt e căldura care vine de la Tatăl ca să ne încălzească inimile şi
să aprindă în ele iubirea lui Dumnezeu. Astfel, cum soarele cu lumina şi
căldura una sunt, la fel una sunt Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt – Preasfânta
Treime. Tot cu ajutorul meditaţiei şi al judecăţii sănătoase putem dezvălui şi
pricepe şi alte taine din marele adevăr al dumnezeirii creştine. Dogma
credinţei creştine învaţă că Fiul se naşte din Tatăl şi Duhul Sfânt purcede din
Tatăl mai înainte de toţi vecii, adică din eternitate. Cum se poate aceasta? Nu
este cu neputinţă de răspuns: Fiul s-a născut din Tatăl cum se naşte cuvântul
din minte şi Duhul Sfânt purcede din Tatăl cum purcede fapta din voinţă.
Cuvântul se naşte din minte, nu purcede; şi fapta purcede din voinţă, nu se
naşte. La fel se naşte Fiul şi purcede Duhul Sfânt din Tatăl... Dumnezeu Tatăl
e soarele universului, care există din veşnicie. Fiul este lumina Tatălui care
a venit în lume ca să ne lumineze calea spre veşnicie, iar Duhul Sfânt e
căldura care vine de la Tatăl ca să ne încălzească inimile şi să aprindă în ele
iubirea lui Dumnezeu. Astfel, cum soarele cu lumina şi căldura una sunt, la fel
una sunt Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt – Preasfânta Treime. Aceasta e, foarte pe
scurt, învăţătura creştină despre Dumnezeu, pe care o crede şi o mărturiseşte
Biblia întreagă – cea mai importantă capodoperă şi mărturie a adevărului
existenţei lui Dumnezeu; învăţătura pe care o cred şi o mărturisesc cei peste
opt sute de milioane de creştini, câţi numără astăzi sub aripile lui
creştinismul. Dacă adăugăm acest argument, de cea mai mare autoritate, la toate
celelalte dovezi şi probe despre existenţa lui Dumnezeu, concluzia generală
care se impune minţii şi inimii noastre, cu o impresionantă forţă de
convingere, aceasta este: Dumnezeu există. La concluzia, convingerea şi
mărturisirea adevărului existenţei lui Dumnezeu ne duc lumea întreagă şi
omenirea întreagă, natura şi istoria, judecata logică şi conştiinţa morală,
mintea şi inima, raţiunea şi revelaţia, Biblia şi Biserica creştină. Toate sunt
monumente şi temple ale credinţei în Dumnezeu, toate ne răspund în cor: Dumnezeu
este Creatorul lumii, Dumnezeu este Părintele nostru iubitor! Dumnezeu este
Domnul şi S-a arătat nouă, binecuvântat este cel ce crede în numele Domnului!
(Ilarion
V. Felea, Religia iubirii, Editura Reîntregirea, Alba-Iulia, 2009, pp. 138-139)/
sursa doxologia.ro
Comentarii
Trimiteți un comentariu