Duminica a doua dupa Sfintele Pasti (a Sfantului Apostol Toma)
Sursa imaginii: internet (Romaniatvnet)
În
ziua cea dintâi a săptămânii, fiind seară şi uşile fiind încuiate, acolo unde
erau adunaţi ucenicii de frica iudeilor, a venit Iisus şi a stat în mijlocul
lor şi le-a zis: Pace vouă! Şi, zicând acestea, le-a arătat mâinile şi coasta
Sa. Deci s-au bucurat ucenicii văzându-L pe Domnul. Atunci Iisus le-a zis
iarăşi: Pace vouă! Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, vă trimit şi Eu pe voi. Şi,
spunând acestea, a suflat asupra lor şi le-a zis: Luaţi Duh Sfânt! Cărora veţi
ierta păcatele, le vor fi iertate, şi cărora le veţi ţine, ţinute vor fi. Însă
Toma, unul din cei doisprezece, cel numit Geamănul, nu era cu ei când a venit
lisus. Deci i-au spus lui ceilalţi ucenici: Am văzut pe Domnul! Dar el le-a
zis: Dacă nu voi vedea în mâinile Lui semnul cuielor, şi dacă nu voi pune
degetul meu în semnul cuielor, şi dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu
voi crede. Şi, după opt zile, ucenicii Lui erau iarăşi înăuntru, şi Toma era
împreună cu ei. Şi a venit lisus, uşile fiind încuiate, şi a stat în mijlocul
lor şi a zis: Pace vouă! Apoi a zis lui Toma: Adu degetul tău încoace şi vezi
mâinile Mele, şi adu mâna ta şi o pune în coasta Mea, şi nu fi necredincios, ci
credincios! A răspuns Toma şi I-a zis: Domnul meu şi Dumnezeul meu! lisus i-a
zis: Pentru că M-ai văzut ai crezut. Fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut!
lisus a făcut înaintea ucenicilor Săi şi alte multe minuni, care nu sunt scrise
în cartea aceasta. Iar acestea s-au scris ca să credeţi că lisus este Hristos,
Fiul lui Dumnezeu, şi, crezând, viaţă să aveţi în numele Lui. Ev. Ioan 20,
19-31; sursa Doxologia.ro portal ortodox.
Comentarii
Trimiteți un comentariu